mie. oct. 30th, 2024

Doi oameni au fost răniţi şi trei maşini sunt grav avariate, după un accident violent produs în intersecţia de la intrarea în comuna Dragomireşti.

Din primele cercetări, spun poliţiştii, un şofer în vârstă de 29 de ani, din Dragomirești, conducea o autoutilitară pe DN 72A, iar la intersecția cu DJ 702 a vrut să vireze spre stânga şi nu ar fi acordat prioritate unui autoturism care era condus de un bărbat de 19 ani, din Bărbulețu.

Autoturismul condus de cel de 19 ani a intrat într-o altă mașină, condusă de un bărbat de 24 de ani.

În urma impactului, şoferul de 24 de ani şi un pasager din autoutilitară au fost răniţi şi duşi la spital pentru îngrijiri.

Şoferul de 24 de ani ne-a declarat că accidentul s-ar fi produs din vina unui alt şofer care ar fi plecat de la faţa locului.

Mai mult, deocamdată acesta nu a primit nici poliţia de asigurare de la şoferul autoutilitarei şi aşteaptă ca autorităţile să îi facă dreptate cât mai curând, mai cu seamă că maşina sa este daună totală.