lun. dec. 23rd, 2024

Minori cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat În ziua de 19 iulie 2011, lucrători din cadrul Postului de Poliţie Dobra au fost sesizaţi de C. Dumitru, de 58 de ani, din comuna Dobra, cu privire la faptul că în noaptea de 18/19.07.2011, persoane necunoscute i-au sustras fructe din grădina pe care o deţine vis-a-vis de locuinţa sa. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care, în urma activităţilor de verificare şi cercetare, a stabilit că autorii au pătruns în grădina părţii vătămate, prin ruperea sârmei ce leagă poarta de acces, de unde au sustras aproximativ 15 Kg de fructe. Poliţiştii au procedat la identificarea acestora în persoana numiţilor M. A., de 16 ani, C.V., de 13 ani, C.B., de 12 ani, toţi din comuna Dobra. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin Parchet. Poliţiştii dâmboviţeni au acţionat pentru creşterea siguranţei cetăţenilor În data de 19/20 iulie 2011, între orele 20:00-04:00, 29 de lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, au organizat şi executat o acţiune pe raza de competenţă. Aceasta a vizat prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă, dar şi a altor fapte antisociale care se comit în stradă şi respectarea prevederilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice, în vederea asigurării unui climat de siguranţă civică. Cu această ocazie, poliţiştii au verificat în bazele de date 39 de persoane, au amprentat o persoană şi una a fost introdusă în IMAGETRAK/AFIS. De asemenea, s-a reţinut un permis de conducere şi alte 3 persoane au fost sancţionate pentru neportul centurii de siguranţă. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 1.880 lei. Exemplu: Cu prilejul activităţilor specifice derulate, autorii mai multor furturi din locuinţe identificaţi şi prinşi de poliţiştii târgovişteni. În data de 18 iulie 2011, în jurul orei 03.00, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, în timp ce efectuau patrulare, au surprins în flagrant pe Ş. Viorel Florintin, de 19 ani, din Municipiul Târgovişte, în timp ce încerca să pătrundă în apartamentul lui C. Filian, din aceeaşi localitate, situat la parter. În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că Ş. Viorel Florentin, împreună cu P. Mihai Valentin, de 19 ani, din aceeaşi localitate şi B.G.V., de 17 ani, din comuna Ulmi, în noaptea de 17/18.07.2011, au pătruns în locuinţa lui C. Filian, prin forţarea ferestrei, fără a reuşi să sustragă bunuri, fiind surprinşi de lucrătorii de poliţie. Ulterior s-a reuşit prinderea şi a celorlalţi 2 autori. De asemenea, s-a stabilit că în perioada iunie-iulie 2011, cei trei, împreună cu C. Dumitru Marian, de 18 ani, Mun. Târgovişte şi C. Ştefan Nicolae, de 18 ani, din comuna Ulmi, în prezent fiind arestat în altă cauză, au mai comis 4 furturi din locuinţe pe raza comunei Răzvad şi Mun. Târgovişte. S-a recuperat o parte din bunurile sustrase, prejudiciul fiind recuperat în proporţie de aproximativ 30%, cercetările continuă în vederea recuperării integrale a prejudiciului şi probării întregii activităţi infracţionale. La propunerea Parchetului, Judecătoria Târgovişte a dispus arestarea preventivă a lui Ş. Viorel Florentin pe o perioadă de 29 de zile şi B. Giovani Vasile pe o perioadă de 19 zile, ambii pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind introduşi în arestul poliţiei. Totodată, C. Dumitru Marian a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă. Compartimentul Relaţii Publice