lun. dec. 23rd, 2024

radar-politieVă reamintim faptul că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave!

Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Totodată, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

La data de 1 iunie a.c., polițiștii de la Serviciul Rutier au acționat pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la trafic, îndeosebi a conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.

În cadrul activităților din teren, polițiștii au aplicat 95 de sancțiuni contravenționale, dintre care 82 pentru exces de viteză și 5 pentru neportul centurii de siguranță.

Valoarea amenzilor aplicate este de 37.550 de lei.

Totodată, față de 6 conducători auto a fost dispusă și măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru 90 de zile, ca urmare a depășirii limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h.

Exemplu:

Un tânăr a fost depistat pe DN71, în afara localității Ulmi, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 164 de km/h.

Față de acesta, au fost dispuse măsuri în conformitate cu prevederile legale în vigoare.