5 mai 2024

„ DINCOLO DE APARENŢE ”, la final. VEZI rezultatele

Proiectul „ DINCOLO DE APARENŢE ” a ajuns la final! Astăzi, 17 iunie 2011, la Centrul de Prevenire a Criminalităţii Târgovişte a avut loc evaluarea finală a proiectului educaţional „DINCOLO DE APARENŢE”, proiect încheiat în parteneriat între Poliţia Municipiului Târgovişte – Compartimentul Poliţiei de Proximitate, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni şi Centrul de Reeducare Găeşti. Desfăşurat în perioada decembrie 2010 – iunie 2011, proiectul a avut drept scop prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală, prin sensibilizarea elevilor asupra comportamentelor ce trebuie adoptate în cazul actelor de violenţă juvenilă, precum şi în cazul consumului de alcool, tutun şi droguri. Peste 1300 de elevi, studenţi şi cadre didactice au participat la activităţile desfăşurate, beneficiare fiind 10 unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Târgocvişte, precum şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Socio-Politice din cadrul Universităţii Valahia Târgovişte. Pe durata proiectului, tinerii au participat la întâlniri interactive, în cadrul cărora o persoană deţinută în Penitenciarul Mărgineni pentru executarea unei pedepse privative de libertate şi un minor internat în Centrul de Reeducare Găeşti au transmis mesaje antiinfracţionale tinerilor, exprimându-şi dorinţa de reabilitare în societate şi dezvoltare a unor relaţii sociale în comunităţile locale. Printre obiectivele proiectului „ DINCOLO DE APARENŢE ”, reamintim: – identificarea surselor de conflict care generează manifestări violente în rândul tinerilor; – identificarea situaţiilor de risc care conduc la comiterea acţiunilor de violenţă prin valorificarea potenţialului educativ şi a experienţelor de viaţă; – conştientizarea situaţiilor de violenţă de către elevi, studenţi şi părinţi şi dezvoltarea unui comportament tolerant, responsabil, bazat pe înţelegere şi respect; La evaluarea proiectului au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, Penitenciarului de Maximă Siguranţă Mărgineni, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, elevi şi cadre didactice din unităţile beneficiare, studenţi din cadrul Universităţii „Valahia” Târgovişte, precum şi un minor internat în Centrul de Reeducare Găeşti. În semn de apreciere pentru implicarea activă în derularea proiectului, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Proximitate al Poliţiei Municipiului Târgovişte au oferit certificare de participare reprezentanţilor instituţiilor partenere. Compartimentul Relaţii Publice

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial