20 aprilie 2024

Din toamna lui 2010, Pro Tv difuzează celebrul „Got Talent”

Pro Tv a cumpărat de la FremantleMedia formatul de mare succes mondial “Got Talent”, care a revoluţionat industria televiziunii în ultimii ani Competiţia reuneşte talente din diverse domenii, de la solişti vocali la magicieni, de la dansatori la aruncători de flăcări, contorsionişti şi comici, care concurează sub ochii unui juriu şi în faţa naţiunii, pentru glorie. Fără limită de vârstă, oameni pricepuţi din orice domeniu au scena deschisă pentru a se face remarcaţi. Uneori excepţionale, alteori ridicole, prestaţiile lor asigură emisiunii audienţe uriaşe. Iniţiat în Statele Unite, “Got Talent” a “contaminat” peste 30 de ţări ale lumii. Anul viitor, va veni rândul României să arate că are talent. “Avem în plan să lansăm concursul pe Pro Tv în toamna anului 2010. Campania de preselecţie va începe cu câteva luni înainte şi va acoperi toată ţara, nu doar oraşele mari. Sunt foarte mulţi români talentaţi care s-au înscris în acest concurs în alte ţări, cum e Petruţa, care a ajuns în finala concursului similar din Germania cântând la nai. Suntem convinşi că vom găsi şi în România talente la fel de mari, care vor avea şansa să se exprime”, a declarat producătorul general al emisiunii, Mona Segall. Profesionist cu vastă experienţă în lumea divertismentului televizat, Mona Segall mizează pe interesul stârnit de show în rândul românilor. Îşi aminteşte de experienţa “Alege ASIA”, la care preselecţiile au adunat mii de participante din toate colţurile ţării, şi crede că noul proiect va avea şi aici succesul obţinut peste tot în lume: “Eu cred că va veni multă lume la preselecţii, pentru că show-ul este deja destul de mediatizat la noi. În plus, reţeta lui, cu succes în atâtea şi atâtea ţări, mă face să cred că va aduce audienţă şi aici”, a punctat pentru Gândul Mona Segall. Îşi propun organizatorii să o descopere pe următoarea Susan Boyle? Mona Segall răspunde: “Există potenţial, s-a demonstrat că el există chiar şi atunci când te aştepţi mai puţin. Oricine doreşte, orice-ar şti să facă, e aşteptat la preselecţii”. diana.popescu@gandul.info

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial