joi. dec. 26th, 2024

O ambulanță s-a răsturnat miercuri seară la Dealu Mare, pe Drumul Naţional 71.

O adolescentă, însărcinată, pe care echipajul abia o luase de acasă, a fost rănită. Cu leziuni s-a ales și asistentul din autospecială.

Şoferul spune că o maşină l-ar fi depășit și i-ar fi apărut brusc în cale, moment în care a tras de volan și a ajuns în șanț.

Accidentul s-a produs la ieşirea din satul Dealu Mare. Ambulanţa fusese solicitată pentru o pacientă de 16 ani, însărcinată în două luni, care acuza dureri abdominale.

Marius Buga, Pro TV: “Şoferul ambulanței povesteşte că abia pornise în misiune. A apucat să parcurgă 2-300 de metri, iar la un moment dat ar fi fost depăşit de o maşină care ar fi făcut o manevră bruscă. Atunci a pierdut controlul volanului şi a tras dreapta. A ajuns în şanţul de pe marginea drumului naţional.

Gravida, în vârstă de 16 ani, dar şi asistentul medical, de 46 de ani, au fost răniţi, preluaţi de alte echipaje de la ambulanţă şi transportaţi la spital pentru îngrijiri.”

Din fericire, atât adolescenta gravidă, cât şi asistentul medical sunt în afara pericolului.

Din primele investigaţii, se pare că bărbatul prezintă leziuni mai grave.

Amândoi au rămas sub observaţia medicilor de la Târgovişte.

La faţa locului a fost adus un utilaj cu ajutorul căruia ambulanța răsturnată a fost repusă pe roţi.