Dum. dec. 22nd, 2024

Catre Consiliul judeţean Dâmboviţa Domnului Preşedinte Florin Popescu În contextul discuţiilor purtate în ziua de 11.01.2011 vă solicităm, domnule preşedinte, următoarele: 1. Să stabiliţi calendarul negocierilor pe problemele identificate: • Rezolvarea dezechilibrelor create de repartizarea sumelor prin decizia directorului DGFP Dâmboviţa; • Stabilirea propunerilor de echilibrare a bugetelor locale din TVA şi impozitul pe venit ţinând seama că primarii PSD şi PNL reprezintă 53% la nivelul judeţului Dâmboviţa; • Analiza obiectivelor de investiţii cuprinse în programele finanţate de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, programele finanţate din surse guvernamentale şi sumele necesare cofinanţării proiectelor finanţate de U.E. . • 2. Să ne puneţi la dispoziţie pentru fiecare din problemele identificate la punctul 1 documente scrise în baza carora să putem discuta.Totodata vă solicităm să ne puneţi la dispoziţie proiectul bugetului propiu al Consiliului Judeţean administrativ pe anul 2011. 3. Ne rezervăm dreptul ca la discuţile ce vor fi purtate să prezentăm propuneri de obiective de investiţii pe fiecare tip de proiect pentru fiecare din localităţile conduse de primarii PSD. 4. În masura în care nu ne veţi pune la dispoziţie materialele solicitate vom informa opinia publică şi vom decide în legătură cu votul nostru pe bugetul pe 2011 şi modalităţile legale de protest împotriva abuzurilor săvârşite de dumneavoastră. Preşedinte Deputat ION STAN