“INVITAŢIE LA RESPONSABILITATE
Mă văd nevoit sa fac câteva precizări pe care le consider absolut necesare cu privire la situaţia asigurării incălzirii in unităţile de învăţământ, raportat la afirmaţiile făcute ieri in cadrul asa zisei conferinţe de presă a Partidului Democrat Liberal.
Fără a cunoaşte situaţia exactă sau pur şi simplu din dorinţa de a dezinforma, s-a adus in discuţie faptul că anul trecut a existat un proiect privind asigurarea incălzirii in unităţile şcolare si instituţiile publice, respins nejustificat de către Consiliul Local, iar PDL a fost singurul partid care a susţinut proiectul.
Ceea ce “uită” distinşii reprezentanţi ai PDL, dincolo de costurile foarte mari ale proiectului anterior, de faptul că acesta nu asigura încălzirea locuinţelor sociale si ANL, de faptul că investiţia urma sa se facă pe SC TERMICA SA, societate falimentară, iar centralele ar fi fost cu siguranţă executate silit de către creditorii societătii, TERMICA având datorii de peste 400 mld. ROL, iar acum se află in insolvenţă, de faptul că aproape toată iarna am fi fost fară caldură ţinând cont de termenul de 6 luni prevazut pentru execuţia proiectului, este că societatea din Bacău care urma sa execute proiectul anterior la nivelul intregului oraş are si astăzi de executat câteva obiective potrivit noului proiect.
Atrag atenţia asupra faptului că respectiva societate pe mâna căreia am fi dat intreg oraşul, ba i-am fi platit si vreo 9 milioane de EURO, este ULTIMA ca şi stadiu de execuţie a obiectivelor, nici măcar unul din cele 5-6 obiective pe care le execută nu va putea fi dat in folosinţă mai devreme de 16 decembrie, in condiţiile in care unii executanţi au finalizat deja lucrarile!!!
Revenind la actualul proiect, precizez ca este absolut inadmisibil ca intocmirea unor studii de fezabilitate să dureze peste 3 luni, in condiţiile in care demararea procedurilor pentru achiziţionarea centralelor a fost aprobată de către Consiliul Local incă din data de 07.06.2013, iar studiile de fezabilitate au fost supuse aprobării Consiliului Local tocmai la data de 16.09.2013!?
In final, lansez tuturor forţelor politice de la nivelul municipiului Târgovişte o invitaţie sinceră la responsabilitate administrativă, cu evitarea pe cât posibil a acceselor de ipocrizie si a politicianismului ieftin!”, a declarat liderul PSD Târgovişte, Cristian Stan.