Ieri am trăit unul dintre cele mai mizerabile momente pe care le poate oferi politica asta dâmbovițeană. Invitat fiind cu insistențe la petrecerea Prefectului Victor Sanda, dată anticipat cu ocazia zilei sale de naștere (care e de fapt în luna ianuarie!), aveam să mă trezesc în fața restaurantului Continental, din buricul târgului, cu florile și cadoul în mâini, șocat de ce auzeam de la o persoană care tocmai îl felicitase.
Înăuntru, actualul Prefect, uns de nici o lună, organizase un adevărat bairam la care fuseseră invitați, printre alții, cei mai aprigi dușmani ai mei și, credeam până ieri, ai USL-ului: Florin Popescu – președintele PDL Dâmbovița, primarul PDL Gabriel Boriga, directorul PDL Ioan Folescu, vicepreședintele PDL Jean Popescu, militanții PDL Sandu Tolea, Mihai Trifan, Georgică Dumitru și mulți alții, în jur de 200. Sigur că am făcut, cum s-ar zice în armată, stânga-mprejur, și m-am întors de îndată acasă. Frumoșii trandafiri destinați inițial Prefectului i-am dăruit cu mare bucurie nevestei mele, iar cu restul cadoului m-am auto-dotat așa, ca de sfârșit de an.
Vă dați seama că în restaurantul Continental se aflau, la orele prânzului majoritatea salariaților din Prefectură, din CJD, din instituțiile deconcentrate, majoritatea activiștilor USL și, bineînțeles, aproape toată conducerea PDL-ului, care nu putea să scape momentul de împăciuire publică pe care vreau să-l și explic. În primul rând, consider că a fost un gest primitiv și evident ostentativ al lui Victor Sanda, care a pus, cum se spune, la aceeași masă așa-zișii adversari politici din urbea noastră călcată în picioare până mai ieri de Florin Popescu și de toți finii săi, în frunte cu primarul penal Boriga.
Vă spun drept că, de când mă învârt în lumea asta politică, și e ceva vreme, n-am văzut o asemenea mizerie și nici nu-mi puteam imagina că ea poate fi pusă la cale, la asemenea dimensiuni, taman de actualul Prefect, care provine din partidul în care sunt și eu de ceva ani. Îi știam bine afacerile de milioane de euro ale lui Victor Sanda făcute cu fosta putere PDL-istă și bănuiam că postul de Prefect e atât de scump, încât nu și-l poate permite orice persoană.
Nu intru în amănunte, întrucât consider că era și este de datoria organelor statului să verifice relațiile dintre firmele politicienilor, având la bază milioanele de euro bani publici, inclusiv bani europeni. Nu m-am simțit însă în stare să intru în restaurantul Continental, în care colegi de-ai mei din USL petreceau de mama focului cu cei mai răi dușmani ai mei, ai firmei mele, ai familiei mele și, de ce nu, ai multor conjudețeni.
Eu consider și acum că atât Florin Popescu, cât și finul său Gabriel Boriga, trebuie să dea socoteală instituțiilor abilitate ale statului român pentru afacerile de sute de milioane de euro derulate ilegal numai prin firmele de familie și de clan. Mai mult, eu nu mă vedeam în nici un caz îmbrâțișând, fie și cu privirea, aceste personaje politice a căror notorietate tristă în România se leagă de modul dubios în care au cheltuit banii publici. Din punctul meu de vedere, și nu numai al meu, unii dintre cei care petreceau la braț cu Prefectul Sanda, ar fi trebuit să fie ținuți ocupați cu declarațiile pe la Poliție și DNA. Dar asta nu se întâmplă decât într-o țară normală, pe care premierul Ponta și ceilalți lideri marcanți ai USL-ului au promis-o românilor.
Până atunci, avem parte de anormalitate, lăfăită sfidător în disprețul celor care au luptat pentru înlăturarea clanurilor transpartinice. Vă dați dumneavoastră seama ce „progres extraordinar” a făcut județul Dâmbovița că i-a dat jos pe PDL-iști și i-a adus în funcții pe USL-iștii care benchetuiesc de mama focului cu gașca PDL-istă, fiindcă, nu-i așa, paralele publice au rămas spre administrare în aceeași… famiglie? Mă gândesc însă și la cei care au strâns ieri banii (ca la nuntă!) pentru a-i da „cadou” Prefectului, fiindcă acesta urmează să împlinească un număr de ani la anul. Cum s-or fi simțit ei în această ipostază atât de dubioasă? Aud că fiecare mesean invitat de Sanda a dat între 1,5 și 2 milioane de lei vechi, strângându-se, nu-i așa, cel puțin 350 de milioane lei vechi, ca să se simtă onorat Prefectul „independent politic”.
Numai că eu nu sunt obligat să respect o asemenea persoană în funcție și-mi retrag, cum se zice, ambasada, întrucât refuz categoric să particip la asemenea potlogării. Și pe urmă, cum să-i zici „La mulți ani!” și să-l cadorisești pe Prefect, când el n-a împlinit nici vârsta pentru care a organizat evenimentul? Pentru mulți o fi vreun mister, dar pentru el a fost sigur o afacere. M-a ajutat totuși Dumnezeu să mă întorc la timp din drumul rușinii și să nu mă trezesc neputincios într-o adunătură care n-are multe în comun cu bunul simț, ci în majoritatea cazurilor, doar cu afacerile și interesele personale și de clan. Cei care mă cunosc știu că detest asemenea mizerii și pe mizerabilii care le pun la cale.
MESAJUL MEU CĂTRE PREFECT:
”AI FĂCUT UN LUCRU JALNIC. DĂ-ȚI DEMISIA!”
Ajuns acasă, m-am gândit să-i transmit Prefectului Sanda un mesaj la care, bineînțeles că nu mi-a răspuns nici până azi:
„Îmi pare rău dar eu nu pot sta la masă cu toți dușmanii care au distrus județul și mi-au distrus firma, familia și prietenii. Ceea ce ai făcut tu astăzi este un lucru jalnic și te descalifică definitiv în ochii mei și în fața foștilor tăi colegi de partid”. Mai nou, vin și-l completez cu propunerea de a-și depune imediat și necondiționat demisia din funcția de Prefect. O persoană de asemenea „calitate” nu are ce căuta în fruntea județului Dâmbovița.
În opinia mea, el, Victor Sanda cel de ieri, este cel mai perfect rău public. Când vedeam afișele de genul „USL și PDL, aceeași mizerie”, mă revoltam și, de cele mai multe ori, am reacționat în scris. Ieri însă aveam să constat, pe pielea mea, că am fost pus de actualul Prefect în fața unei mizerii pe care numai intuiția și buna creștere m-au făcut să o pot evita. Dar asta nu înseamnă că revolta mea se oprește sau s-a oprit la ușa restaurantului lui Costică Costică, marele dregător de înalte funcții prin ăst județ, protejatul tuturor partidelor de până acum.
L-am sunat și pe președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, până seara târziu, să-i comunic revolta mea, dar acesta nu mi-a răspuns. Era pentru prima oară în ultimii ani când președintele Țuțuianu nu-mi răspundea și acest lucru m-a pus pe gânduri. I-am transmis totuși și lui un mesaj la orele prânzului:
„Cum este posibil ca Sanda să benchetuiască la ora asta și cu o parte dintre-ai noștri, și cu PDL-iștii (Popescu, Boriga, Folescu etc)? Ce sfidare! Ăsta trebuie demis de urgență!”.
N-am primit nici un răspuns nici la acest mesaj.
Ce-mi mai rămânea să fac decât să mă adresez președintelui PSD Victor Ponta, pe care îl cunosc de multă vreme și pe care îl apreciez foarte mult:
„Prefectul de Dâmbovița, Victor Sanda, benchetuiește de 2 ore cu gașca PDL-istă Florin Popescu, Boriga, Ioan Folescu etc. M-am gândit că e bine să știți. Sunt revoltat”.
N-am primit un răspuns până la această oră nici de la domnul Victor Ponta, așa că nu-mi rămâne decât să insist cu mesajele pe la toți liderii USL pe care îi cunosc până când Victor Sanda va fi demis. Cu gândul la faptul că Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, mă întreb dacă premierul Victor Ponta se simte reprezentat cum se cuvine de acțiunile Prefectului Sanda.
Un asemenea gest mizerabil de sfidare a colegilor și, nu în ultimul rând, a opiniei publice nu este nicidecum un act de normalitate, așa cum a promis USL-ul și este cu atât mai revoltător și inacceptabil pentru o persoană cu o asemenea demnitate publică, adusă în funcție pe marele val al schimbării morale cerute de dâmbovițeni. Eu consider, și ca mine mulți colegi cu care am vorbit ieri, că din acest moment Victor Sanda nu-și mai merită funcția de Prefect. Ba mai mult decât atât, ne sunt datori cu explicații și cei care l-au sprijinit în demersurile lor pe acest Victor Sanda ca să pună mâna pe această funcție. Și când spun asta, mă gândesc la niște afaceri nu tocmai curate, în care Victor Sanda vrea să-i prindă ca-ntr-o horă pe PDL-iști și pe USL-iști. Unii chiar de prin București. De-aia, începând de astăzi, eu, ziaristul și militantul USL Teodor Vasiliu, am să-i cer în fiecare zi demisia Prefectului Victor Sanda.
Constat cu tristețe că nu a învățat nimic din lecția de astă-iarnă, când stătea la ciorbe și punea la cale banii publici cu Florin Popescu și alți pesedisto-pedeliști, în timp ce dâmbovițenii protestau în ger, ca mulți alți români disperați, față de abuzurile și ilegalitățile regimului de dictatură PDL. Dacă atunci strigam cu toată forța „Jos Popescu!”, astăzi trebuie să strigăm la fel și cu argumente destule în plus, „Jos Sanda!”. Că doar n-am luptat ca proștii să schimbăm clanul Popescu-Sanda cu clanul Sanda-Popescu! Am să transmis acest material și conducerii USL de la București, iar de va fi nevoie, îl voi suplimenta cu explicații din care să rezulte, fără tăgadă, că în Dâmbovița, o parte dintre liderii PSD au fost în afaceri foarte dubioase cu ciocoii PDL. Înțelegeți acum de ce nu-și mai pot face petrecerile unii fără alții, scrie Teodor Vasiliu, în Jurnal de Dâmboviţa