Primarul Grigore Gheorghe a acordat un interviu în exclusivitate Cronicii de Găeşti, la trei luni şi jumătate de la câştigarea alegerilor. Edilul a abordat frontal principalele teme locale, a răspuns acuzaţiilor şi a acuzat, la rândul său, dar – în acelaşi timp – a încercat să lămurească temerile şi curiozităţile opiniei publice.
Rep: Au fost foarte multe discuţii, în ultimul an şi jumătate, în jurul Colegiului Naţional „Vladimir Streinu”, care a beneficiat de o investiţie consistentă din bugetul local. Este finalizat în totalitate proiectul? Există mobilier în toate clasele? Ce s-a rezolvat cu doleanţa elevilor şi părinţilor de a se învăţa într-un singur schimb?
Grigore Gheorghe: Proiectul de la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu” este astăzi finalizat şi afirm, cu toată responsabilitatea, că este cel mai bine dotat şi echipat colegiu din judeţ. Pe lângă investiţia de capital din bugetul local, de 28 de miliarde lei vechi, a fost imperios necesar să ne încadrăm în termenul de 30 iunie 2016, astfel încât să nu pierdem cele 16 miliarde atrase în prima parte a proiectului. Vreau să subliniez faptul că întârzierile care apăruseră nu pot să fie imputate actualei administraţii. Am preluat proiectul într-o fază de criză, la un pas de a pierde toţi banii, şi am făcut eforturi extraordinare pentru a-l duce la bun sfârşit.
Ne-am preocupat, de asemenea, să dotăm Colegiul cu mobilier nou. Anul trecut, am achiziţionat 256 de scaune, tot atâtea pupitre individuale şi catedre. Încă mai există deficit de mobilier şi, din păcate, unii elevi au intrat, la început de an şcolar, în clasele goale. Cu toate acestea, deşi ne-am lovit de opoziţia absurdă a consilierilor PSD şi ALDE, care nu au vrut să voteze rectificarea de buget, cu sprijinul consilierilor PNL, am reuşit să aprobăm rectificarea, în vederea mobilării a 5 săli de clasă cu 160 de scaune, pupitre şi 5 catedre.
O altă realizare importantă, în ceea ce priveşte CNVS, este că am găsit soluţia ca toţi elevii să înveţe într-un singur schimb, de dimineaţă, preluând o parte din clădirea Şcolii 1 pentru Colegiu. Astfel, copiii şi profesorii vor fi mai odihniţi, va exista un program coerent pentru toată lumea şi vom face şi o economie substanţială la utilităţi.
Rep: Sunt multe controverse, pe piaţa zvonurilor, în ceea ce priveşte sprijinirea mediului de afaceri local şi crearea de locuri de muncă. Se vorbeşte despre pierderea unor investiţii pe care ARCTIC ar fi vrut să le facă, pentru că nu ar fi găsit deschidere la administraţia locală, la dumneavoastră. Vă rugăm să lămuriţi aceste probleme, pentru că oamenii trebuie să ştie tot adevărul.
Grigore Gheorghe: Zvonurile au fost chiar transformate în declaraţii politicianiste asumate. Am înţeles că însuşi preşedintele Consiliului Judeţean, dl Adrian Ţuţuianu, a ieşit public şi a afirmat, în stilul caracteristic PSD, că primarul Găeştiului nu este apropiat de ARCTIC SA. Eu am crezut că s-a terminat campania electorală, atunci când contracandidatul meu social-democrat, Coaţă Emil, dezinforma populaţia că, chipurile, ARCTIC mi-a cerut 70 de hectare de teren pentru a face o fabrică de maşini de spălat şi eu nu am vrut să le dau. Este cea mai meschină minciună de campanie şi vreau să subliniez faptul că nu s-a pus niciodată această problemă, ca ARCTIC să facă această investiţie la Găeşti, lucru pe care dl Ţuţuianu îl ştie foarte bine. Revenind însă la ceea ce se întâmplă acum, oamenii trebuie să ştie că în oraş există două locaţii de interes: una de 10.000 de metri pătraţi, în zona Obor şi alta de 20.000 mp la CIA. Aceasta din urmă este însă cu probleme, întrucât există litigii asupra dreptului de proprietate asupra unor terenuri şi clădiri care ar aparţine mai multor societăţi. Până la clarificarea situaţiei juridice a suprafeţei de la CIA, având în vedere că am primit o adresă de la ARCTIC pentru aceste terenuri, în şedinţa din 29 august am iniţiat un proiect de hotărâre prin care propuneam ca cei 10.000 mp de la Obor să fie puşi la dispoziţia fabricii, pentru dezvoltarea unei afaceri. Dar, surpriză! Consilierii PNL au votat, dar cei ai PSD şi ALDE s-au opus, fără alt argument decât „să vândă primarul”. Unde este, deci, minciuna? Cine nu vrea, de fapt, să facem investiţii şi să creăm locuri de muncă pentru găeşteni? Chiar trebuie să ne lovim tot timpul de orgolii politice absurde? Eu pot demonstra, cu documente, că ARCTIC dorea să externalizeze şi să înfiinţeze o nouă linie de producţie şi să angajeze câteva sute de oameni. PSD este partidul care nu a vrut, pentru că acest partid nu a fost interesat niciodată de dezvoltarea acestui oraş.
Rep: Ce se mai întâmplă cu reabilitarea străzilor? Adversarii dumneavoastră au făcut ample subiecte de campanie din acest proiect…
Grigore Gheorghe: Doresc să-i informez pe cetăţeni că a fost finalizat proiectul „Reabilitare străzi în oraşul Găeşti”, cu o valoare de 63 miliarde lei vechi. Indiferent cine ce spune, la această oră, străzile au fost modernizate la standarde deosebite, iar oamenii pot aprecia singuri. Este vorba despre str. Trandafirilor (plus trotuare), Avram Iancu, Prof. Stancu, Giurgiului, Liniştei, George Coşbuc (plus trotuare), M. Kogălniceanu, Triumfului, Potopului, Aurel Vlaicu, N. Bălcescu (plus trotuare), Eroilor, Ralea Nicolescu, Aleea Primăverii, Sportului, Artei, Titulescu şi Florilor.
Rep: Ce noutăţi sunt în legătură cu canalizarea?
Grigore Gheorghe: Cu eforturi deosebite şi cu implicarea factorilor de răspundere ai Primăriei Găeşti, în colaborare cu firma constructoare, într-un an şi jumătate s-au finalizat 37 kilometri de canalizare, iar astăzi, găeştenii au început să se racordeze la reţeaua nouă.
Rep: Aţi deschis pentru public noua sală de sport, inaugurată în vară?
Grigore Gheorghe: Sala de Sport din cadrul Complexului Sportivde la Dr.C. Angelescu este, într-adevăr, o bijuterie la nivelul oraşului, datorită investiţiilor şi modului în care arată. Consider că ea este destinată activităţii sportive organizate şi îmi doresc să o punem la dispoziţia celor care vor să facă ceva pentru sportul găeştean. Prin intermediul dumneavoastră, le transmit profesorilor de educaţie fizică din oraş că îi aştept, pentru a face împreună un program, astfel încât, în cadru organizat şi supravegheaţi, în această sală să aibă acces cât mai mulţi copii.
Rep: Când inauguraţi parcul de la Clubul Copiilor?
Grigore Gheorghe: Toată lumea ştie cum arăta parcul de la Clubul Copiilor, cu mormane de moloz, gunoaie şi mizerie. Cu salariaţii de la Străzi şi Spaţii Verzi, am reuşit să îl salubrizăm şi să îl transformăm într-o zonă foarte frumoasă a oraşului, unde oamenii să-şi dorească să se plimbe şi să se odihnească. De asemenea, am amenajat un loc de joacă pentru copii şi, în jur de 1 octombrie, sperăm să inugurăm acest al doilea mare parc al oraşului, care va fi – cu siguranţă – un punct de atracţie.
Rep: Ce aveţi de gând să faceţi cu câinii vagabonzi? Pare o problemă imposibil de gestionat, iar găeştenii aşteaptă soluţii reale.
Grigore Gheorghe: O problemă gravă cu care ne confruntăm este legată, într-adevăr, de câinii vagabonzi. Ca să nu mai cheltuim sute de milioane lei vechi lunar, cu diferite firme, pentru prinderea câinilor, am înfiinţat în cadrul primăriei Serviciul de Ecarisaj. Ca o paranteză, onor consilierii PSD şi ALDE iar nu au vrut să voteze ca să rezolvăm această problemă. Sunt buni să facă poze, să le pună pe internet, iar câinii să rămână pe stradă şi, eventual, să muşte copii şi oameni. Ce presupune însă acest serviciu pe care îl internalizăm, ca să teminăm cu risipa de bani? Am scos la concurs un post de prinzător de câini, anunţat public, am pregătit o maşină de la Seră, special pentru acest lucru, iar medicul veterinar care are contract pentru Piaţă şi Obor se va ocupa şi de acest serviciu. Imediat cum vom finaliza concursul, vom începe să gestionăm problema câinilor aşa cum oamenii se aşteaptă de la noi.
Vreau să-i asigur pe găeşteni că încrederea şi speranţele pe care le-au pus în votul din 5 iunie le vor fi răsplătite, pentru că mă interesează în mod deosebit ca oraşul nostru să se dezvolte, să fie curat, să trăim în pace şi armonie, să devenim o mare familie. Le mulţumesc colegilor mei, consilieri PNL, care îmi sprijină şi susţin proiectele şi, bineînţeles, dumneavoastră, cetăţenilor, pentru că îmi sunteţi aproape şi, împreună, am organizat, în ultimele luni, două evenimente deosebite: Zilele Găeştiului şi Festivalul Internaţional de Nai „Gheorghe Zamfir”. Vă asigur că, în curând, veţi avea parte de noi surprize plăcute, dar toate la timpul lor.