Drept la replica al Sindicatului Valahia
Referitor la declaratiile facute de conducerea COS Targoviste in publicatia Jurnal de Dambovita din data de 06.05.2019 , ca drept la replica, Sindicatul Valahia face urmatoarele precizari:
I. Declaratiile facute de Conducerea COS Targoviste prin care asigura opinia publica de faptul ca SC COS Targoviste SA nu are probleme cu mediul si ca nu polueaza , SUNT NEADEVARATE si sunt infirmate de catre constatarile organelor care au competenta in a verifica acest fapt, probate prin urmatoarele documente :
-
Adresa nr.156/CJDB/01.02.2018 a Garzii Nationale de Mediu, care confirma faptul ca in perioada 2014-2018 au existat 13 petitii referitoare la poluarea produsa de COS Targoviste;
-
Buletinele de analiza efectuate au relevat depasiri ale limitelor maxime de poluare, impuse prin Autorizatia Integrata de Mediu nr. 5 / 18.02.2013, motiv pentru care s-au dispus sanctiuni in cuantum de 10 000 lei si avertisment in 2015 si 10 000 lei si avertisment in 2017;
-
Adresa nr. 431 / CJDB/25.02.2019 a Garzii Nationale de Mediu, Comisariatul General SCJ Dambovita, cu privire la incidentul de mediu care a avut drept consecinta dispunerea de masuri si termene limita de realizare in obligatia SC COS Targoviste SA.
-
Procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria GNM, Nr. 12803 din data de 26.02.2019 incheiat de catre angajatul Garzii Nationale de Mediu SCJ Dambovita, prin care se constata si se sanctioneaza cu 150 000 lei neindeplinirea de catre COS Targoviste SA, masurilor legale dispuse anterior, cu privire la mediu.
-
Adresa nr. 494/01.03.2019 a Agentiei pentru Protectia Mediului Dambovita, emisa ca urmare a notificarii cu privire la nerespectarea prevederilor legale stabilite prin Autorizatia integrata de mediu nr. 5/18.02.2013, revizuita la 03.10.2016 a COS Targoviste SA.
II. Declaratia facute de conducerea COS Targoviste cu privire la ,, presiunea constructiva ’’ facuta de sindictul apropiat conducerii, care a dus la cresterea veniturilor salariatilor, o apreciem ca fiind o gluma proasta ! Salariile lucratorilor din COS Targoviste sunt foarte mici, situate in zona salariului minim tocmai datorita acestei ,, cârdașii ’’ dintre conducerea societatii si sindicatul prieten al acesteia. Informam opinia publica de faptul ca societatea a impiedicat obtinerea reprezentativitatii Sindicatului Valahia prin refuzul de a elibera o banala adeverinta cu numarul de salariati, si in timp ne judecam pentru obtinerea acestei adeverinte, in grabă foarte mare, conducerea societatii a semnat un contract colectiv cu sindicatul prieten contract colectiv care, in opinia noastra, serveste doar interesele conducerii societatii nu si ale salariatilor acesteia.
III. Declaratiile conducerii COS Targoviste cu privire la faptul ca ,, toti sunt vinovati “ de problemele combinatului ( politicieni, guvern, institutii, Dragodanescu etc.) sunt cel putin caraghioase avand in vedere faptul ca lipsa unui plan de reorganizare si zadarnicirea eforturilor de redresare prin reorganizare, se datoreaza printre altele, faptului ca :
-
Tabelul definitiv al creantelor a fost depus, fara a fi actualizat;
-
Unele creante curente au fost apreciate gresit;
-
Nu a fost asigurat un tratament corect si echitabil referitor la creanta statului;
-
Nu a fost respectat termenul de depunere a dosarului de reorganizare;
-
Desemnarea unui practician de insolventa spre a formula opinia nu s-a respectat dreptul creditoarei ANAF de a analiza problemele ridicate in planul de reorganizare,
-
Fata de cesiunea de creanta, creditoarea SC SILNEF SRL ( care a propus planul de reorganizare), trebuia sa se abtina de la votarea planului de reorganizare;
-
Plata creantelor curente a fost amanata cu incalcarea deciziei nr. 316/03.10.2014 a Curtii de Apel Ploiesti;
-
Diminuarea valorii actiunilor ce a dus la diminuarea capitalului social;
-
Referitor la contestatiile depuse de creditori, in cadrul procedurii, acestea au fost depuse ca urmarea a unui tratament incorect, asupra creantelor acestora.
IV. Atacurile permanente ale conducerii COS Targoviste adresala liderului Sindicatului Valahia nu sunt o noutate iar declaratiile facute de conducerea societatii privitoare la ,,multe invitatii pentru dialog ’’adresate presedintelui Sindicatului Valahia, sunt minciuni gogonate !
Presedinte
Dragodanescu Nicolae