„Am văzut foarte multă agitaţie, şi la adversarii politici şi pe la unii colegi din partid, dar şi la opinia publică legată de situaţia mea personală. În primul rând sunt aici şi voi conduce cu mână de fier Organizaţia Judeţeană în continuare. Sunt preşedinte şi o voi conduce ca un preşedinte foarte serios.
Al doilea lucru, sigur că sunt mâhnit de faptul că am plecat de la Ministerul Apărării Naţionale în condiţiile în care mi-am făcut datoria şi mi-am făcut-o foarte serios. Şi sunt convins că dacă stăteam o perioadă mai lungă la Minister aş fi putut să dau direcţiile de acţiune pe liniile de apărare naţională pentru o perioadă de timp mai lungă.
Faptul că am plecat de la Ministerul Apărării Naţionale nu înseamnă că am murit, politic vorbind. Există viaţă şi după minister şi nicio funcţie nu-i veşnică, aşa cum am spus-o de foarte multe ori. De asemenea, faptul că nu mai conduc Comisia de control parlamentar al activităţii Serviciului Român de Informaţii nu înseamnă că nu mai am un cuvânt de spun în ceea ce înseamnă Partidul Social Democrat.
Îmi voi face datoria aşa cum mi-am făcut-o totdeauna în partid şi vă precizez tuturor că multe din zvonurile care au apărut în spaţiul public nu au niciun fel de fundament. S-a spus că aş fi avut o relaţie absolut specială cu preşedintele Iohanis, am avut o relaţie instituţională absolut corectă, am spus de foarte multe ori acest lucru, am avut sprijinul preşedintelui pe temele care ţin de Apărare în limitele prevăzute de Constituţie, preşedintele este comandantul suprem al forţelor armate.
A doua chestiune a fost că m-aş fi apropiat periculos de mult de Serviciul Român de Informaţii, este tot o speculaţie fără niciun fel de fundament. Cred că sunt unul din parlamentarii care au redat demnitate Parlamentului şi am arătat că funcţia aceasta de control parlamentar poate deveni efectivă, eu cred că am făcut mult în direcţia unui control real, civil, asupra SRI. A treia chestiune apărută, că aş fi avut nu ştiu ce întâlniri secrete prin care puneam la cale puci-uri ba cu Hrebenciuc, ba cu doamna Firea, ba cu Marian Oprişan.
Nu am avut niciodată asemenea discuţii, nici cu domnul Hrebenciuc, nici cu Marian Oprişan. Cu domnul Hrebenciuc m-am văzut ultima dată la Comisia parlamentară privind alegerile din anul 2009, deci într-un cadru instituţional, o discuţie personală cu domnul Hrebenciuc nu am avut de peste 3 ani de zile. Nici cu doamna Firea, iar cu Marian Oprişan ultima dată l-am sunat de ziua lui, din păcate nu mi-a răspuns…
Deci lucrurile astea sunt aruncate pe piaţă, nu ştiu exact cu ce interes… Şi plecarea mea după Victor Ponta este o poveste, eu nu am să plec din Partidul Social Democrat. Am spus mereu că dacă plec din PSD plec acasă, deci eu nu am de gând să plec dintr-un partid în care am lucrat 18 ani foarte serios şi practic face parte din viaţa mea.
Ca urmare, dincolo de amărăciunea mea personală există şi ziua de mâine şi eu deja mă gândesc şi lucrez pentru ziua de mâine. Nu ştiu dacă am căzut în dizgraţia cuiva, nu cred că am fost decapitat politic, vedeţi că am şi capul pe umeri şi sunt la tribuna Organizaţiei Judeţene. Voi sta în fruntea Organizaţiei Judeţene dacă sunt întrunite două condiţii: prima condiţie este să am susţinerea colegilor mei şi cea de-a doua condiţie este să am potenţial electoral, adică să trag partidul, iar la momentul acesta eu cred că am în continuare un potenţial electoral care este util Organizaţiei Judeţene Dâmboviţa.
Există în viaţa şi în cariera unui om şi urcuşuri şi coborâşuri, eu deja mă gândesc la ziua de mâine. La Suceviţa nu a existat un punct pe Ordinea de zi referitor la Organizaţia Dâmboviţa pentru că Organizaţia Dâmboviţa nu este o problemă a partidului, este mai mult o problemă pe care au inventat-o unii în plan local. Sunt un om respectat în Partidul Social Democrat, un om care are toate uşile deschise şi care va fi în continuare preocupat de rezolvarea problemelor judeţului Dâmboviţa.
Eu nu am nici dispute interne şi nici lucruri de reglat cu cineva din partid. Am discutat cu Liviu Dragnea, dar nu foarte mult, am spus eu ce am avut de spus, lucruri pe care vi le-am spus astăzi… Eu am spus ce am avut de spus şi… atât. Eu nu am adus vreun prejudiciu de imagine Partidului Social Democrat, asta o afirm clar, din contră cred că am adus o imagine pozitivă prin prestaţia mea…
Ambasadorul Americii mi-a transmis o scrisoare de mulţumire pentru activitatea desfăşurată la Ministerul Apărării Naţionale şi pentru modul în care a fost primit în judeţul Dâmboviţa, a avut aprecieri pozitive”, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa, senator Adrian Ţuţuianu.