26 mai 2024
DEZAMĂGIRE! FCM Târgovişte a ratat incredibil promovarea în divizia B!

DEZAMĂGIRE! FCM Târgovişte a ratat incredibil promovarea în divizia B!

Meciul anului dintre FCM Târgovişte şi ALRO Slatina a provocat o adevărată isterie în cele două oraşe, astfel că peste 2.000 de suflete au luat cu asalt micuţul stadion de la Şotânga, neîncăpător pentru un asemenea derby al promovării. Nici măcar canicula nu i-a ţinut la terase pe suporterii celor două echipe, cei veniţi de la Slatina fiind mult mai bine organizati şi civilizaţi.

Cum intrarea a fost liberă, singura tribună a arenei s-a umplut ochi, astfel că zeci de oameni au urmărit partida cocoţaţi pe garduri ori din balcoanele caselor din apropiere. Pe lângă puzderia de maşini şi de VIP-uri, la Şotânga am văzut de toate, chiar şi un accident urât, cu un cetăţean lovit foarte grav de un şofer neatent.

Dramatism şi emoţii imense

”Nu am nici cea mai mică emoţie, câştigăm fără probleme, scor 2-0”, s-a împănat înaintea meciului finanţatorul Ghiorghi Zotic, gâtuit însă de marile trăiri. Emoţii au avut însă şi babele de prin sat, ascunse după garduri, pentru că partida s-a consumat într-o notă de dramatism total. Au fost ocazii cu carul, câte o bară de ambele părţi, faze controversate, dar şi un gol reuşit de vizitatori prin Voicu (56), care a speculat o fisură în blocul central al defensivei gazdă. Cum victoria era singura variantă câştigătoare pentru Slatina, oaspeţii au riscat mai mult şi au câştigat, permiţându-şi luxul de a-l ţine pe banca tehnică pe cunoscutul Ionuţ Luţu. Chiar dacă aveau şi egalul ca variantă ajutătoare, târgoviştenii nu au ştiut să profite de avantajul terenului propriu şi au cedat frustrant, ratând incredibil o oportunitate imensă de a promova în divizia B. La final s-au bucurat vizitatorii, Slatina arătând per ansamblul celor două meciuri directe ca o echipă superioară. ”I-am bătut cu 2-0 în tur, am câştigat şi acum cu 1-0, cred că am demonstrat tuturor că suntem cea mai bună echipă din serie şi că merităm promovarea”, ne-a declarat la final antrenorul Daniel Oprescu, completat de căpitanul Dumitra. ”Am mai jucat trei meciuri de baraj, din care am câştigat două, însă acesta mi-a provocat cea mai mare bucurie”. Din păcate pentru FCM, după o serie de 13 victorii consecutive, l-a pierdut pe ultimul şi cel mai important meci, dar şi şansa de a reveni în liga secundă.

Gorilele lui Zotic au sărit pe ziarişti

Finalul a găsit gorilele lui Zotic turbate de furie, vărsându-şi frustrarea pe jurnaliştii neagreaţi la Şotânga. Au fost scene de mahala, suburbane şi subumane, cu jigniri şi ameninţări de natură penală. Nici cei din galerie nu au rămas datori, jignându-i permanent pe vizitatori, pentru a sfârşi prin a arunca cu diverse obiecte în fotbaliştii şi suporterii veniţi de la Slatina. Cum în galeria celor din urmă erau şi mulţi copii, vă imaginaţi în ce teroare au trăit când asupra lor s-a aruncat cu pietre şi diverse obiecte. Chiar dacă amărăciunea înfrângerii a fost mare, iar frustrarea pe măsură, s-a escaladat însă prea mult limita bunului simţ. De aici până la acţiuni în forţă ale jandarmilor nu a mai fost decât un pas, câţiva dintre fanii lui FCM ajungând în duba Poliţiei.

Suspiciuni de blat

Zvonurile privind corectitudinea acestui mare meci, cu Slatina ieşind triumfătoare, au circulat toată săptămâna, iar rezultatul final a reaprins flacăra suspiciunii. ”Ştiam dinainte că Zotic nu mai are bani să ţină echipa în divizia B şi că va vinde meciul, să-i fie ruşine!”, s-a auzit din galeria lui FCM. Cum era normal, au apărut şi sume de bani, ce variază între 50.000 şi 400.000 de euro. ”Am jucat la Zotic foarte mulţi ani şi vă spun sigur că el când o face nu ştie nici antrenorul, îşi ia doi sau trei jucători”, s-a destăinuit un fost fotbalist. Pe teren însă nu a părut nicio regie, ori dacă a fost, actorii ar merita un premiu Oscar. COSTIN MIHAI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial