Pesta porcină ar face ravagii în satul Fierbinți din comuna Șelaru. Porcii au murit pe capete, cel mai probabil din cauza maladiei care a pus stăpânire pe întreaga țară în ultimii ani, iar leșurile au fost abandonate pe câmpurile din jurul localității. Alți cetățeni și-ar fi sacrificat animalele din bătătură, de teamă să nu le piardă.
Informația este cunoscută de localnici, dar nu și de autoritățile care ar trebui sa ia măsurile legale. Deși o echipă a DSVSA s-ar fi deplasat în teren săptămâna trecută, așa cum spune primarul Matei Gheorghiță, nu ar fi găsit nimic. Raționamentul acestei situații incredibile, care ar putea avea efecte dezastruoase asupra mediului și asupra sănătății oamenilor și animalelor din întreg sudul județului, dar și din județele limitrofe, ar fi că porcii nu sunt crotaliați, iar proprietarii nu pot primi despăgubiri. La aceasta, se adaugă neplăcerile carantinei care s-ar impune obligatoriu în astfel de cazuri. Adică, filtre, sacrificarea porcilor care ar putea fi infectați, plus lipsa despăgubirilor. Inconștiență curată, am spune, cu autorități incompetente care se plimbă pe drumuri ca să mai treacă ziua și cu autorități locale care ar trebui luate serios la întrebări de cei îndreptățiți.
”A fost o sesizare, săptămâna trecută, la DSVSA, au venit, au verificat și nu au găsit nimic în punctele indicate. Noi monitorizăm în continuare. Eu nu am nicio cunoștință. Ne-a spus DSV-ul să săpăm o groapă, am săpat-o, e goală. Eu nu am găsit niciun porc. Oamenii mei verifică. Să spună unde sunt ăia 40 de porci. Eu nu cred așa ceva. Eu le-am spus la oameni să anunțe la Primărie. Nu am informații. Există zvonuri, dar eu nu am găsit porci morți”, a declarat – pentru Cronica de Găești, primarul Matei Gheorghiță.
Sesizați de Cronica de Găești, în urma apelurilor disperate ale oamenilor care au vrut să-și păstreze anomimatul, polițiștii au găsit într-adevăr porci morți în câmpurile din Fierbinți. Urmează ca DSVSA să ia probe și să confirme sau să infirme pesta porcină.
sursa – Cronica de Găești