mie. dec. 25th, 2024

mortv2Descoperire şocantă la Vişineşti, în judeţul Dâmboviţa. Un bărbat de 66 de ani a fost găsit mort într-un canal de scurgere a apelor, de la marginea satului.

mortv1Nimeni nu ştie deocamdată ce s-a întâmplat exact, dar cel mai probabil ar fi alunecat acolo pe terenul ud şi s-a lovit la cap. Omul se întorcea de la fratele lui spre casă şi nu era băut, spun apropiaţii, care deplâng tragicul accident.

O femeie se întâlnise şi mai devreme cu omul, iar apoi, când a vrut să urce în sat, a zărit trupul neînsufleţit în canalul de la marginea drumului.

mortv3Martor: ”Ce mi-a venit, ia să-mi arunc, şi am văzut picioarele. Nu mai m-am uitat la faţă, când am văzut picioarele, mi s-au înmuiat picioarele. Telefon nu aveam să sun la 112, am mers la fratele lui. ”Veniţi, că e nea Neluță căzut acolo”.

Familia omului este în stare de şoc şi încă nu are o explicaţie pentru cele întâmplate. Bărbatul era sănătos şi nici nu consumase alcool.

mortv4Soția victimei: ”S-a dus la un frate de-al lui. Fusese în vizită, se întorcea spre casă. Nu avea el duşmani. Era un cap de pod şi era cam adânc.

Rudele povestesc că după ce a căzut în canal, omul a zăcut acolo aproape două ore până ce a fost găsit, timp în care a plouat torenţial.

mortvMartorii au sunat la 112, iar la faţa locului a sosit un echipaj de la ambulanţă. Din păcate, era prea târziu, bărbatul decedase deja. Poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească exact în ce împrejurări şi-a pierdut viaţa omul.

mortv5Trupul fără viaţă a fost dus la serviciul de medicină legală, de la Târgovişte, unde medicii îi vor face autopsia şi vor stabili cauza morţii.