mie. dec. 25th, 2024

Descoperire șocantă, aseară, într-o gospodărie din cartierul Bela, în orașul Pucioasa.

Un localnic a dat peste cadavrul vecinului său, de 52 de ani, paznic de meserie, și a alertat imediat autoritățile.

Omul intrase la bănuieli după ce nu își mai văzuse vecinul de câteva zile.

După ce a mers în locuința lui, l-a descoperit pe proprietar fără viață. Acesta nu era căsătorit și locuia singur.

Cadavrul era în stare de descompunere, spun martorii.

”Era negru, tot. Cântărea mult peste suta de kilograme. Probabil, de la căldură, i s-a făcut rău și a murit”, a declarat unul dintre martori pentru targovistenews.ro.

La fața locului au ajuns echipajele de la ambulanță, jandarmi și polițiști.

Aceștia au constatat decesul proprietarului.

Ulterior, acolo au ajuns și criminaliștii.

A fost deschisă o anchetă, iar după efectuarea autopsiei urmează să se stabilească exact cauza decesului.