Doi soți de 46 de ani au fost găsiți ieri, fără suflare, în baia casei lor din Glodeni, județul Dâmbovița.
Descoperirea șocantă a fost făcută de un vecin, intrigat că bărbatul nu-i mai răspundea la telefon.
Din primele verificări reiese că soții s-ar fi intoxicat cu gaz. Anchetatorii au găsit în baie o butelie, legată la instalație de încălzire a apei.
Adrian și Viorica erau căsătoriți de 7 ani și nu aveau copii. Femeia era croitoreasa, iar bărbatul era angajat la societatea de salubritate din Târgoviște. Erau oameni gospodari și credincioși, povestesc apropiații lor. Un vecin a dat peste nenorocire după ce stabilise să se întâlnească cu bărbatul, iar acesta nu i-a mai răspuns.
Daniel Onicescu, martor: “Am văzut că nu mi-a răspuns la telefon, am venit aici la el acasă. Am văzut că în pat nu e nimeni, am văzut lumina aprinsă la baie, am încercat să intru, am ciocănit tare la ușa, am văzut că nu răspunde nimeni, nimic, curgea apa. Nu am putut să intru, am văzut că e căzut jos”.
Cum au aflat de tragedie, rudele celor doi au venit într-un suflet.
George Rosu, cumnatul victimelor: “Să aflu că au murit amândoi. Trebuia să se întâlnească cu un vecin, să se ducă la târg și când a intrat i-a găsit pe amândoi morți în baie”.
Mama femeii decedate: “M-a sunat nepotul lui și mi-a spus că s-a întâmplat ceva grav și mi-a zis polițaiul că a intrat aici, i-a găsit pe amândoi morți, unul într-o parte, lângă altul”.
Mama și sora femeii povestesc că au vorbit la telefon cu cei doi cu doar câteva ore înainte de tragedie, și nu înțeleg cum s-a produs nenorocirea.
Gina Roșu, sora femeii decedate: ”Ceva s-a întâmplat, nu știu ce s-a întâmplat, dar de la gaze nu e, era bine, era bine. Și Adi era bine”.
Familia folosea un boiler electric în baie, iar la instalație era legată și o butelie cu gaz. Cel mai probabil, spun investigatorii, s-au produs scurgeri de gaz, iar acestea le-au adus sfârșitul celor doi soți. Anchetatorii i-au în calcul că prima s-ar fi stins din viață femeia, iar bărbatul ulterior, încercând să o salveze.
Marius Buga, Pro TV – Cele două trupuri neînsuflețite au fost transportate la Serviciul de medicină legală, la Târgoviște, pentru necropsie. Urmează ca după efectuarea autopsiei să se afle cu exactitate cauza morții. Între timp, polițiștii au deschis o anchetă și îi audiază atât pe martori, cât și pe cei din familie.