Vineri, 24 iulie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Pc. Pr. Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial, și Pc. Victor Drăghicescu, Consilier Eparhial, a efectuat o vizită pastorală la Mânăstirea Viforâta, pentru a constata stadiul lucrărilor la șantierul de restaurare și consolidare a bisericii cu hramul Sf. M.M. Gheorghe.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinței Sale i s-a prezentat și stadiul lucrărilor de cercetare arheologică, realizate de către specialiști ai Complexului Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, care au arătat că, sub actuala biserică, în partea de sud a actualului lăcaș, există vestigiile altor două sfinte lăcașe, mai vechi, foarte bine păstrate, ceea ce reprezintă o noutate pentru ambientul arheologic național. Prima biserică descoperită, se estimează a fi, cel mai probabil, de la sfârșitul secolului al XV-lea, și de la aceasta s-au găsit pavaje foarte bine conservate, iar cea de a doua, de la jumătatea secolului al XVII-lea. Descoperirile s-au realizat în pronaosul și naosul bisericii actuale, iar pe lângă cele două locașe de cult mai vechi au fost evidențiate și numeroase morminte monahale.
Totodată, Mitropolitului Nifon i-a fost prezentat și stadiul lucrărilor de restaurare a icoanelor vechi și a catapetesmei actualei biserici a mânăstirii ce a fost realizată, în anul 1864, de către celebrul sculptor Karl Stork. Mânăstirea Viforâta este ctitorie a Voievodului Vlad Înecatul, din anul 1530, fiind refăcută de către voievozii Radu Mihnea (1611-1616) şi Matei Basarab (1632-1654).
Înaltul Ierarh a îndemnat pe toți cei implicați, în acest amplu proiect european, de a identifica soluțiile cele mai competente și rapide pentru buna derulare a lucrărilor de restaurare, consolidare și conservare a vestigiilor istorice.
Precizăm că lucrările de restaurare și consolidare de la Mânăstirea Viforâta, au debutat recent și se desfășoară prin POR 2014-2020, Axa prioritară 5, Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. 5.1. Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural/ Impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI