3 mai 2024
Deschiderea noului an universitar la Facultatea de Teologie a Universității Valahia din Târgoviște

Deschiderea noului an universitar la Facultatea de Teologie a Universității Valahia din Târgoviște

stu-teologie  Luni, 3 octombrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Prof. univ. dr. NIFON, Arhiepiscop și Mitropolit, a participat la ceremonia de deschidere a noului an universitar la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, eveniment la care au participat reprezentanți ai Centrului Eparhial, profesorii și studenții facultății, precum și părinți ai unor studenți.
   După săvârșirea slujbei de Te Deum, Înaltpreasfinția Sa, în cuvântul său de învățătură, a vorbit despre necesitatea educațională a aprofundării spiritualității și a teologiei ortodoxe, alături de zidirea unei autentice personalități morale, pentru ca viitori misionari ai Bisericii să poată promova valorile evanghelice lumii contemporane. Înaltul Ierarh a accentuat necesitatea credinței pentru paradigma noastră de civilizație, căci este singurul fundament stabil înaintea oricărei încercări sau provocări.
La finalul ceremoniei, Înaltpreasfinția Sa a urat succes celor prezenți în demersul lor științific și educațional, insistând pe nevoia creșterii exigenței actului educațional și al aprofundărilor problemelor de teologie și misiune contemporană.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial