2 mai 2024

DESCHIDE, JANDARMERIA! Misiunile oamenilor legii, AICI!

1584 DE MISIUNI DESFĂŞURATE DE JANDARMI ÎN LUNA OCTOMBRIE Tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocarea ori participarea efectivă la scandal a unor persoane în locuri sau localuri publice sau consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, sunt căteva dintre faptele pentru care jandarmii dâmboviţeni au aplicat sancţiuni contravenţionale în luna octombrie. Cele mai multe fapte de natură contravenţională şi penală au fost săvârşite în municipiul Târgovişte şi în localitatea IL Caragiale. Astfel în luna octombrie au fost aplicate 59 de avertismente scrise, 94 de amenzi contravenţionale în valoare de 26.850 lei şi au fost constatate 46 de infracţiuni (10 independent şi 36 în cooperare cu Poliţia). În toate cazurile autorii au fost surprinşi în flagrant săvârşind fapte precum: furt de material feros şi de material lemnos, furt din societăţi comerciale, furt de energie electrică şi folosirea de instalaţii clandestine, distrugere. Pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, în luna noiembrie, jandarmii au desfăşurat misiuni independent şi în sistem integrat cu Poliţia în zonele de interes operativ din municipiul Târgovişte şi din judeţ. Acţiunile forţelor de ordine publică s-au concentrat pentru menţinerea ordinii publice în zona târgurilor, oboarelor, pieţelor şi discotecilor din mediul rural. Totodată au fost asigurate măsuri de ordine pe timpul manifestărilor cultural-artistice şi sportive. Contribuţia adusă la menţinerea climatului normal de securitate al comunităţii s-a concretizat prin executarea a 1584 de misuni: – 1350 pentru menţinerea ordinii publice; – 159 pentru asigurarea ordinii publice; – 55 acţiuni de intervenţie (intervenţie la solicitări prin intermediul numărului unic de urgenţă „112” şi pentru asigurarea transporturilor speciale şi de valori); – 16 acţiuni în cooperare; – 4 mandate de aducere puse în aplicare. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial