mar. dec. 24th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_horga„Eram convins că dl Iohannis va fi noul preşedinte. Este o victorie zdrobitoare, o victorie a poporului român, în general tineretul a dat tonul acestor alegeri.

În legătură cu majoritatea parlamentară, se poate schimba doar atunci când într-o anumită parte există suficienţi parlamentari, astfel încât să poată constitui o majoritate şi să vină cu o propunere de prim-ministru după ce în prealabil a fost iniţiată o moţiune de cenzură şi guvernul este demis. În perioada următoare se pot întâmpla şi asemenea lucruri, parlamentarii migrează în general acolo unde există centru de putere.

Legat de legea amnistiei, am insistat de cel puţin 30 de ori să fie adusă în plenul parlamentului, să fie odată pentru totdeauna picată.

România nu este pregătită să elibereze din puşcării oameni certaţi cu legea, mai ales cei care au făcut acte de corupţie”, a spus Vasile Horga, deputat PNL de Dâmboviţa, pentru cotidianul Jurnal de Dâmboviţa.