Deputatul Florin Popescu a decis miercuri să demisioneze din Parlamentul României, în urma unei condamnării la doi ani de închisoare cu executare, decisă de instanţa supremă, în decembrie 2015.
”După cum ştiţi, pe 23 aprilie 2015, DNA a dispus începerea urmăririi penale împotriva mea. În aceeaşi zi mi-am dat demisia din toate funcţiile din politică. Între timp, în procesul pe care îl am cu DNA, cel legat de distribuţia puilor odată cu sărbătorile de Paşte din 2012, am primit o primă condamnare în decembrie anul trecut (…) Consider că este un gest normal, pentru a nu împiedica buna desfăşuirare a activităţilor parlamentare şi pentru a nu aduce un prejudiciu de imagine Parlamentului, consider, deci, normal, ca să-mi dau demisia din Parlament, întrucât această condamnare reprezintă un semnal negativ atât asupra mea, cât şi asupra Parlamentului”, a declarat Florin Popescu.
Totodată, acesta a precizat că se retrage definitiv şi din viaţa politică, motivând că ”este timpul să vină alţi oameni, cu alte mentalităţi”.
Deputatul Florin Popescu a fost condamnat, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a cerut şi a primit de la administratorul unei firme peste 60 de tone de pui grill, pe care le-a distribuit alegătorilor, în campania electorală din 2012.