TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Life-style Monden Politic

Deputatul Daniel Blaga – „USR l-a propus cetățean de onoare al municipiului Târgoviște pe domnul Mihai Constantin Ranin, managerul și întemeietorul Teatrului Tony Bulandra”

„Visez mult. De aici cred că mi se trag toate.Am visat să văd cât mai multă artă şi asta am făcut, uneori străbătând lumea.Am visat să fiu fericit şi am fost. Cine ar mai putea face o asemenea afirmaţie?Acum visez să transversez toate artele şi asta fac. Mă îmbăt de artă în artă”

Mc Ranin

📃USR l-a propus cetățean de onoare al municipiului Târgoviște pe domnul Mihai Constantin Ranin, managerul și întemeietorul Teatrului Tony Bulandra.

🥳 O veste excelentă din partea colegilor din Organizația USR Târgoviște, care l-au propus cetățean de onoare al municipiului Târgoviște pe domnul Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului Tony Bulandra.

🎩 O asemenea inițiativă nu poate decât să mă bucure sincer, mai cu seamă că datorită maestrului Mc Ranin s-a vorbit și s-a auzit de municipiul Târgoviște peste mări și țări.

🎭 Domnia sa ne lasă moștenire un teatru care a îmbogățit viața culturală dâmbovițeană, vestitul Festival Internațional BABEL, de un succes extraordinar, dar și numeroasele inițiative culturale organizate periodic la Târgoviște.🙏 Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi, pentru oraș, pentu județ, domnule Mihai Constantin Ranin și sper că toți consilierii locali municipali din Târgoviște vor fi de acord cu proiectul propus de colegii mei din USR Târgoviște și vă vor susține pentru acordarea acestei distincții pe deplin meritate.

🎩🙏Mă înclin, cu prietenie, Daniel Blaga.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.