3 mai 2024
Deputatul Daniel Blaga: ”USR cere interzicerea păcănelelor în preajma școlilor. PSD și PNL nu susțin această inițiativă”

Deputatul Daniel Blaga: ”USR cere interzicerea păcănelelor în preajma școlilor. PSD și PNL nu susțin această inițiativă”

”Pinocchio, varianta 2023, ediția „Păcănele”: După cum știți, USR a scris și depus mai multe proiecte legislative ce au drept scop reglementarea industriei jocurilor de noroc, de la interzicerea „păcănelelor” în proximitatea instituțiilor de învățămând și până la limitarea reclamelor la cazinouri și alte jocuri de noroc, pe timpul zilei.

Chiar dacă aceste inițiative s-au bucurat de largul suport al societății civile, până nu demult, PSDNL au tăcut mâlc.

Deloc surprinzător însă, pentru că nu e prima dată, deputatul Simonis, simțind „curentul popular”, a decis să „scrie” din partea PSD un proiect de lege similar, copiind, adesea cuvânt cu cuvânt, din mai multe propuneri legislate ale USR, pentru a construi un proiect unic pe această temă.

N-am spus nimic, pentru că interesul nostru a fost acela de a ne asigura de faptul că o lege utilă va trece în Parlament ori, din păcate, fără suportul altor partide acest lucru n-ar fi posibil. I-am lăsat așadar să copieze și n-am ieșit cu declarații nici după ce, la Senat, proiectul USR a fost respins dar cel al PSD (doar cu numele schimbat), a trecut cu brio.

Acum câteva zile, „proiectul PSD” a început să fie susținut și de către „tătucul” lor, Marcel Ciolacu. Acesta a decis chiar să-și pună chipul pe fiecare machetă care promitea scoaterea păcănelelor în afara orașelor, denumind această industrie drept un „dezastru”.

Ați fi zis că-n acest moment lucrurile sunt clare: au zis, s-au pozat, au copiat, au votat, vor face. V-ați fi înșelat însă. Surpriză!

În punctul de vedere al Guvernului scrie negru pe alb că PSD și PNL NU susțin nici această inițiativă.

Cine a semnat-o? Însuși Marcel Ciolacu. Probabil că până și Caragiale ar fi spus că dacă scrie un astfel de scenariu, nu-l va putea nimeni lua în serios, pentru că e prea absurd.

Știu însă un om care sigur nu-i șocat. Culmea, e chiar „consilierul onorific” al primului ministru, acum. Ponta, pe numele său…”, a arătat deputatul Daniel Blaga, liderul USR Dâmbovița.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial