28 aprilie 2024
Deputatul Daniel Blaga: “USL pare că se pregătește să taie un tort întreg, cu tot cu lumânări”

Deputatul Daniel Blaga: “USL pare că se pregătește să taie un tort întreg, cu tot cu lumânări”

“USL pare că se pregătește să taie un tort întreg, cu tot cu lumânări, pentru că nu mai putem vorbi despre un simplu…blat.

Dacă PSD a boicotat de 3 ori la rând sedința Biroului Permanent Reunit de stabilire a calendarului moțiunii de cenzură, încălcând nu doar bunul simț ci chiar Constituția, astăzi a venit rândul PNL-ului de a participa la acest boicot neconstituțional, singurul membru prezent în sală al Partidului Național Liberal fiind Ludovic Orban.

Acest teatru ieftin costă între timp întreaga țară și nu pot să nu mă gândesc la faptul că USL-ul acționează pe principiul ”let them eat cake”.

În acest moment, doar decența mă oprește din a le transmite câteva lucruri…de dulce. PS: Doamnelor și domnilor parlamentari, oamenii de rând sunt plătiți pentru a fi la serviciu și a-și face meseria la nivelul maxim al abilităților, nicidecum pentru a fugi de răspundere și responsabilități…”, a declarat deputatul Daniel Blaga, preşedintele USRPLUS Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial