lun. dec. 23rd, 2024

“Arta de a lucra cu pasiune

Am avut bucuria, zilele trecute, să fac un tur al Bibliotecii Naţionale. Am fost realmente impresionat de cum se desfăşoară procesul de restaurare a cărţilor. În primul rând, am rămas uimit că această sarcină, deloc uşoară, le revine doar unor cinci oameni. Dacă în trecut din departamentul acesta făceau parte 30 de angajaţi, astăzi misiunea este realizată doar de cei cinci.

Ce am aflat însă despre întregul proces de restaurare? Pai, primul pas îl reprezintă primirea cărţii care necesită restaurarea. Are loc o comisie în cadrul căreia se analizează şi se stabilesc procedeele tehnice pe care specialiştii le vor folosi mai departe.

Pasul următor, se trece la treabă efectiv, se face analiza chimică şi bilogică a cărţii, apoi se desprăfuieşte şi se spală atent filă cu filă.

Ce mi-au mai explicat specialiştii de aici – dacă pe hârtie există ştampile, scris de mână, cerneală, prima dată se aplică un strat de parafină, aceasta având rolul să protejeze ceea ce este imprimat.

Ulterior are loc procesul de uscare, hârtia se usucă natural. Apoi, foile sunt îndreptate şi sunt lăsate la presat. Unde este cazul, se completează hârtia, se verifică tipul acesteia, grosimea, iar ulterior, cu ajutorul unor substanţe chimice de lipire şi alipire, se foloseşte presa din nou, iar cartea este legată din nou.

Având în vedere câtă muncă şi migală am văzut în tot acest proces de restaurare a cărţilor, nu pot decât să mă înclin în faţa acestor oameni dedicaţi muncii lor, cărora vreau să le transmit multă sănătate şi putere să îşi continue meseria desosebit de frumoasă, interesantă şi grea.

Şi mai sper că din noile generaţii vor mai ajunge aici şi alţi oameni îndrăgostiţi de cărţi, care să preia din mers misiunea actualilor specialişti ai Bibliotecii Naţionale, cu îndemânare şi pasiune“, a precizat deputatul Daniel Blaga, preşedintele USRPLUS Dâmboviţa.