TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Life-style Politic Sanatate

Deputatul Daniel Blaga, după dezbaterea pe tema prevenirii consumului de droguri în rândurile adolescenţilor: „Este un efort comun: familie, prieteni, şcoală, autorităţi şi instituţii responsabile”

„Vă mulţumesc! Am fost onorat de prezenţa celor care au participat la dezbaterea pe care am organizat-o, la Târgovişte, pe tema prevenirii consumului de droguri în rândurile adolescenților.

Au răspuns invitaţiei mele mulţi reprezentanţi ai instituţiilor implicate în combaterea acestui fenomen periculos: Serviciul de probațiune Dâmbovița, DGASPC Dâmbovița, Agenția Națională Antidrog, CJRAE Dâmbovița, DSP Dâmbovița, IPJ Dâmbovița.

Nu ne-am ferit să adresăm subiecte delicate, am recunoscut că se face prea puţin şi că este nevoie de mult mai mult pentru a reuşi să mişcăm lucrurile în lupta cu drogurile.

Este un efort comun: familie, prieteni, şcoală, autorităţi şi instituţii responsabile.

În tot acest timp apar fel şi fel de noi substanțe, care de care mai periculoase pentru consumul celor care le cad pradă. Avem nevoie de noi legi, mai dure şi mai precise.

Una dintre principale concluzii ale dezbaterii este ca familia, cei apropiați joacă un rol extrem de important atât în prevenirea, cât și în combaterea consumului de droguri, dacă nu cel mai important.

Afecțiunea, înțelegerea, găsirea soluțiilor reprezintă cele mai importante arme împotriva stupefiantelor. Cei afectați trebuie să știe ca nu sunt singuri, ca sunt soluții pentru a pune capăt acestei situații dezastruoase, cu voința, răbdare, încredere și speranță.

Avem nevoie de mai mulţi specialiști (medici, psihologi, psihiatri, etc) pentru combaterea consumului și tratarea adicțiilor, precum și de mai mulți ofițeri în structurile antidrog, care să destructureze rețelele de trafic.

Avem nevoie de centre specializate, dar mai ales de multă implicare.

A fost doar o primă sesiune în acest sens, revin şi cu alte dezbateri pentru că doar implicându-ne continuu putem face realmente ceva pentru a-i ţine la distanţă din calea drogurilor pe cei vulnerabili”, a transmis deputatul Daniel Blaga, liderul USR Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.