joi. dec. 26th, 2024

”E oficial! COS Târgoviște a fost preluat de către Grupul Beltrame și, începând de azi, revine la viață!

Povestea aceasta lungă a insolvenței și falimentului Combinatului e una cu tâlc. Una care relevă că promisiunile nu-și au rostul într-o astfel de ecuație și că faptele sunt cele care trebuie să vorbească.

Nu, nu cred că există oameni politici care să nu se bucure de binele unei comunități. Cred însă că politica românească e astăzi prea mult „setată” pe a promite mai devreme decât acele momente în care-și propune să ofere soluții concrete, cu atât mai mult cu cât munca implicată în a face o simplă afirmație „cu priză la public” e mult, mult, mult mai mică.

Pe mine mă știți. N-am promis în campania din 2020 nimic cu privire la COS. Nici n-aveam cum. Știam că revitalizarea unei întregi industrii locale n-are cum să țină de mine. Mi s-a reproșat acel lucru atunci. Mi s-a tot reproșat și o vreme după.

Luni de zile am fost abordat zilnic pe acest subiect, cu precădere de către membrii ai comunității dâmbovițene. Am preferat să nu mă lansez în povești nemuritoare sau în declarații artificiale. Dar să muncesc. Să caut soluții. Să încerc să ajut, așa cum pot, atât cât îmi permite funcția pe care o ocup tot cu largul concurs al comunității.

Aș vrea să fie clar, marele merit al renașterii COS îl are Grupul Beltrame. Ei sunt cei care au mizat pe capacitatea Combinatului de a redeveni „o forță” în domeniu. Ei sunt cei care, dincolo de asta, au fost dispuși să investească zeci de milioane de Euro în acest „pariu”.

De altfel, acești bani au fost deja plătiți, arătând o dată în plus că acțiunile, faptele, vorbesc infinit mai mult decât declarațiile pompoase. Îmi pare însă tare bine că am putut să dau o mână de ajutor. Să ofer acel suport de care poate că era nevoie. Și să le arăt acestor oameni inimoși faptul că vor găsi în Dâmbovița un partener. De fiecare dată.

Mă aștept ca întreg politicul local să „vuiască” în aceste zile pe acest subiect. Să apară în poze și să taie panglici. Foarte bine, zic! Pe mine mă interesează strict faptul că o „bijuterie” a trecutului dâmbovițean tocmai renaște. Și că sute, paote mii de locuri de muncă vor fi în timp create aici.

În vremurile acestea complicate, imprevizibile și atât de reci uneori, comunitatea dâmbovițeană avea nevoie de vestea asta bună. Asta mă face fericit. Asta mă face să continui”, a precizat deputatul Daniel Blaga, președintele USR Dâmbovița.