mar. dec. 24th, 2024

“Am votat astăzi, alături de colegii mei din USR, pentru ca facturile noastre la energie electrică să scadă! Vestea bună e că amendamentul propus în Comisiile de specialitate, care se referă la alocarea pentru primării a banilor necesari, de la Guvern, pentru a acoperi 50% din creșterea prețului la gaze naturale a fost acceptat.

Vestea mai puțin bună e că amendamentul colegilor mei ce propunea reducerea TVA de la 19% la 5% a fost respins. N-aș vorbi despre vreo realizare de glorie ci pur și simplu despre normalitate. Era firesc să facem tot posibilul pentru a sprijini lumea în această perioadă și așa extrem de complicată.

Se estimează că aproximativ 6 milioane de familii vor beneficia de acest ajutor. Între ele, foarte multe din Dâmbovița. Nu, acest proiect nu ne va ajuta enorm pe termen lung, el fiind gândit pentru următoarele 4 luni de zile.

De azi încolo va trebui astfel să căutăm soluții de durată astfel încât populația să nu mai sufere de pe urma acestei lipse cronice de investiții și a jafului public din ultimii 30 de ani, ce au falimentat sistemele de termoficare”, spune deputatul Daniel Blaga, preşedintele USRPLUS Dâmboviţa.