Dum. dec. 22nd, 2024

deniaTârgoviștenii au ținut să fie alături de Ierarhul lor la Denia Prohodului, astfel că în ziua de 26 aprilie 2019, au luat parte la slujba săvârșită, la Catedrala din Târgoviște, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, preoți și diaconi. Înaltul Ierarh a condus, după finalizarea deniei, procesiunea liturgică ce a înconjurat Catedrala, ca simbol al punerii în mormânt a Trupului Mântuitorului Hristos.
În cuvântul Său, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre pătimirea și moartea răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, eveniment fondator al Bisericii, sfânt așezământ ce perpetuează opera mântuitoare a Domnului, precum și despre însemnătatea cosmică a acestui moment de înnoire a întregii creații, prin jertfa plină de iubire a Celui ce, pentru noi, a murit și a înviat.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI