COMUNICAT DE PRESĂ
De Ziua Unirii, dâmbovițenii și-au dat mână cu mână
în Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște
Spectacol artistic oferit de Consiliul Județean Dâmbovița,
prin Centrul Județean de Cultură
Ziua Unirii a fost marcată, astăzi, 24 ianuarie 2022, printr-un program special, organizat începând cu ora 11:00, în Piața Tricolorului din Târgoviște.
La manifestări au participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, administratorul public al județului, Cristian Avanu, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, reprezentanți ai Instituției Prefectului Dâmbovița, parlamentari dâmbovițeni, reprezentanți ai Primăriei Târgoviște, ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, oficialități locale și județene, reprezentanți ai structurilor militare, numeroși dâmbovițeni.
Programul a debutat cu intonarea imnului de stat al României, urmată de trecerea în revistă a semnificației sociale și politice a actului istoric înfăptuit la 24 Ianuarie 1859, moment istoric mult așteptat de români – Unirea Principatelor Române, eveniment fundamental în ahitectura idealului suprem de neam și țară, care a contribuit decisiv la realizarea statului național unitar român din 1918.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești, acum 163 de ani, a hrănit cu speranță și încredere visul de unificare al românilor.
Pentru a omagia acest moment important al istoriei noastre, în cadrul manifestărilor organizate, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, a oferit un emoționant moment artistic dedicat cinstirii eroilor neamului românesc, ce a fost susținut de Orchestra Populară „Chindia” și soliștii săi: Florentina Mâinea, Ileana Pavelescu și Iury Tsiple.
Ca în fiecare an, programul s-a încheiat cu formarea Horei Unirii și interpretarea acestei teme muzicale, mult îndrăgită de români.
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița