Dum. dec. 22nd, 2024

1134 DE MISIUNI EXECUTATE DE JANDARMII DÂMBOVIŢENI ÎN LUNA AUGUST În luna august a.c., efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, au organizat şi desfăşurat un număr de 1134 misiuni la nivelul judeţului. Cele mai multe au fost misiunile de menţinere şi asigurare a ordinii publice în zonele pieţelor, târgurilor şi oboarelor, a instituţiilor de învăţământ, pe timpul manifestărilor sportive, cultural-artistice şi religioase desfăşurate atât în municipiul Târgovişte, cât şi la nivelul întregului judeţ. Pe lângă acestea, au mai fost şi acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii (11). Toate aceste misiuni au avut ca obiective creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, prevenirea şi combaterea faptelor de natură antisocială. Jandarmii dâmboviţeni au mai intervenit pentru solutionarea a 54 de sesizări telefonice venite din partea unor cetăţeni pe numărul unic de urgenţă 112 şi pe numărul inspectoratului 0245.614141. În urma misiunilor executate, au fost constatate 26 de infracţiuni, dintre care 20 constatate în mod independent, cu 23 de autori identificaţi, iar alte 6 în cadrul acţiunilor organizate cu efective ale Poliţiei dâmboviţene, pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional. Au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale prevăzute cu amendă în valoare totală de 32800 lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru comerţ ilicit, iar un număr de 61 de persoane au fost avertizate în scris. Asigurarea climatului corespunzător de normalitate civică, de ordine şi siguranţă publică, a reprezentat permanent o prioritate pentru conducerea inspectoratului, care, prin structurile sale specializate, sunt într-o căutare permanentă pentru identificarea celor mai eficiente forme şi modalităţi de realizare a acestui obiectiv. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA „JANDARMERIA, O FORŢĂ PENTRU SECURITATEA TA!”