O petrecere la tăiatul porcului s-a încheiat la spital şi apoi la poliţie, pentru doi localnici dintr-un sat din Dâmboviţa.
Un bărbat de 45 de ani a fost înjunghiat de un vecin de-al său, de 28 de ani. Iniţial, cei doi au chefuit, alături de alţi cunoscuţi, la pomana porcului, dar la un moment dat s-au certat, iar scandalul a degenerat.
Rănitul a fost operat de urgenţă. Şi agresorul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Atacul s-a produs pe o stradă din localitatea Viforâta, în comuna Aninoasa. Victima şi agresorul locuiesc la câteva sute de metri unul de celălalt.
Până acum cei doi nu au mai avut conflicte, susţin apropiaţii lor. Bine ameţiţi de aburii alcoolului, de la vorbe de ocară au ajuns la scene sângeroase.
Martorii povestesc că cei doi bărbaţi au chefuit la domiciliul tatălui celui de 28 de ani, la tăiatul porcului. Ulterior au mers la un local din apropiere unde, după o ceartă aprigă, tânărul de 28 de ani a scos cuţitul şi l-a înjunghiat pe celălalt.
Cei care au asistat la scandal au cerut ajutor la 112. Două echipaje de la ambulanţă au mers de urgenţă acolo şi i-au preluat pe cei doi implicaţi în altercaţie.
Elena Firoiu, purtător de cuvânt SJU Târgoviște: „Au fost aduşi la departamentul de urgenţă doi bărbaţi, în urma unei agresiuni. Unul de 28 de ani, adus cu ambulanţa, dar care a refuzat consulutul şi a plecat fără aviz. Cel de-al doilea, de 45 de ani, a fost adus de ambulanţă cu medic, agresiunea constând într-o plagă, nepenetrantă din fericire, în zona flancului stâng”.
Rudele victimei nu îşi explică de ce s-a ajuns la un asemenea atac, mai ales că cei doi se întâlniseră pentru a se distra.
Nicolae Măcelaru, tatăl bărbatului înjunghiat: „A mâncat, nu ştiu ce s-a întâmplat. S-a ajuns acolo. L-a tăiat în spate. Cred că s-or fi certat cumva, dar soţia lui a zis că nu a făcut nimic. A zis că a băut un pahar cu vin, iar celălalt era mort de beat. Putea să fie mort”.
Cel înjunghiat a rămas internat în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Târgovişte. Medicii legişti au constatat că ambii bărbaţi au nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.
Poliţiştii i-au audiat pe cei implicaţi în scandal și au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.
Sursa: StirilePROTV