TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

De ce nu încep lucrările de modernizare la Cinematograful Independenţa

cinema-indep„Sper ca din toamnă să avem şi noi un Guvern care să ajute într-adevăr administraţiile publice locale, nu să blocheze toate investiţiile pe care le avem în curs, solicitând avize peste avize, cu menţiunea că de fapt se solicită acelaşi lucru, de la aceeaşi instituţie, dar în cinci moduri diferite… Cam asta se întâmplă în momentul de faţă, spre exemplu, la Cinematograful Independenţa.

Şi la ANL este cam acelaşi lucru… Din păcate, această administraţie centrală pe care o avem în momentul de faţă, în loc să ne ajute, ne-a trimis puţin în trecut, pentru că toate investiţiile care erau demarate şi care puteau să fie finalizate în acest an sunt blocate în acest moment.

Probabil abia aşteaptă să plece acasă. Dar, din păcate, noi, comunităţile locale, nu putem să aşteptăm, investiţiile pe care le avem în derulare trebuie să continue… La Cinematograful Independenţa se tot cer nişte avize, care s-au mai cerut o dată, dar acum se cer sub altă formă.

Spre exemplu, proiectantul ne-a dat o listă de dotări şi acum ne trimite de la Compania Naţională de Investiţii şi de la Minister pe la diferite instituţii, unele care nu prea mai există, să ne spună dacă dotările pe care le-a trecut proiectantul în fişa tehnică trebuie să fie acolo, la un cinematograf.

Ne-am dus la Ministerul Culturii care ne-a răspuns că nu este treaba lor, cred că trebuie să mai mergem pe la Sahia Film, sau ceva de genul acesta, ca să luăm aviz…

Probabil o să primim negaţii peste tot şi după ce o primim negaţii de la absolut toate instituţiile o să ne dea şi acordul pentru investiţie”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.