sâm. oct. 12th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_rutieristiPoliția dâmbovițeană vă informează:

În cursul serii de 27 spre 28 august a.c., în intervalul orar 22:00-02:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în colaborare cu efective de jandarmi, au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă pe raza municipiului Târgoviște pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a infracțiunilor cu violență, a celor îndreptate împotriva proprietății private, a furturilor și a evaziunii fiscale, precum și a celor care pot afecta siguranța traficului rutier.

În acțiune au fost angrenați și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița.

În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 438 de persoane  și au  amprentat 81 de persoane susceptibile de comiterea unor fapte de natură contravențională sau penală.

Totodată, polițiștii au constatat 4 infracțiuni în flagrant, dintre care 3 au fost contra siguranței circulației pe drumurile publice și una de natură economică.

Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 8.300 de lei.

De asemenea, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare și au confiscat bunuri în valoare de 1.200 de lei.

Controalele efectuate de polițiști au vizat și verificarea legalității agenților economici și a personalului cu atribuții pe linie de pază.

Prin activitățile derulate, polițiștii au urmărit asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pe parcursul nopții trecute nefiind înregistrate evenimente pe raza municipiului Târgoviște.