21 mai 2024

De ce a ajuns CORUPŢIA pe buzele tuturor angajaţilor Poliţiei Dâmboviţa!

siglaPoliţia dâmboviţeană continuă activităţile în cadrul Proiectului „Uniţi Împotriva Corupţiei ”

În derularea Proiectului „UNITED AGAINST CORRUPTION”(Uniţi Împotriva Corupţiei), finanţat de Uniunea Europeană, implementat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, Direcţia Generală Anticorupţie, Transparency Internaţional Romania, Inspectoratul de Poliţie Regională din Vidin, Inspectoratul de Poliţie Regională din Pleven şi Poliţia de Stat din Letonia, în luna februarie 2015, se desfăşoară, la Slatina, sesiuni comune de instruire a poliţiştilor români, bulgari şi letoni, în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei.

La activităţi, participă, zilnic, câte 5 poliţişti din cadrul fiecărei instituţii partenere, de la structurile de investigarea criminalităţii economice, control intern, ordine publică şi poliţie rutieră, la final fiind instruiţi 150 de poliţişti (30 din cadrul fiecărei instituţii).

Instruirea poliţiştilor se face de specialişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Transparency International România, parteneri în proiect.

În zilele de 4 şi 5 februarie 2015, la primele sesiuni de instruire, au fost abordate teme privind infracţiuni de corupţie din codul penal, strategia naţională anticorupţie, conflictele de interese.

La final, au avut loc dezbateri pe marginea materialelor prezentate, toţi cei prezenţi arătându-şi mulţumirea pentru iniţiativa de a organiza un seminar cu această temă, dar şi pentru modul cum s-au desfăşurat întâlnirile din cele două zile.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial