Atenționare meteorologică Cod Galben valabilă în intervalul 21 aprilie, ora 18:00 – 22 aprilie, ora 12:00.
Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ la altitudini de peste 1500 m în zona montană a județului Dâmbovița.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmbovița recomandă cetăţenilor să aibă în vedere câteva măsuri de prevenire a situaţiilor de urgenţă:
Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor meteorologice şi evoluţia acestora, transmise de autorităţile centrale şi locale, respectiv de mass-media; Evitaţi orice călătorie dacă nu este absolut necesară şi informaţi-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate;
Dacă plecaţi cu maşina, verificaţi funcţionarea sistemului de încălzire şi aveţi în vedere dotarea cu lanţuri antiderapante, pături, apă, lopată şi combustibil de rezervă;
În cazul în care autovehiculul este înzăpezit în afara localităţilor, trebuie să vă păstraţi calmul şi să luaţi următoarele măsuri: Trageţi pe dreapta şi porniţi luminile de avarie, nu părăsiţi autovehiculul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi;
Anunţaţi evenimentul la 112, indicând locul în care aţi rămas blocat; Rămâneţi în autovehicul până la sosirea echipelor de salvatori; Porniţi motorul şi sistemul de încălzire periodic pentru a menţine cald în interior, îndepărtând zăpada ce poate înfunda ţeava de eşapament;
Porniţi lumina din interior pe timp de noapte, pentru ca echipele de salvare să vă localizeze.
sursa: ISU Dâmboviţa