TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Daruri pentru căminele de bătrâni

Webp.net-resizeimage (3)Comunicat de presă – FAPTELE BUNE SE ÎNMULȚESC CU AJUTORUL BISERICII
    Solidaritatea creștină se manifestă cu mai mare intensitate în aceste
zile, în apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, pentru a da mărturie
despre viabilitatea și frumusețea principiilor Evangheliei lui Hristos.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, au fost
oferite daruri, prin intermediul Sectorului Social-Filantropic al
Arhiepiscopiei Târgoviștei, unor instituții sociale din județul
Dâmbovița. Acestea sunt: Căminul pentru persoane vârstnice ”Sf. Elena”
din cadrul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Târgoviște,
Căminul pentru persoane vârstnice din cadrul Parohiei Eroilor din
Târgoviște, Spitalul Judetean de Urgență din Târgoviște, Centrul de
Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap de la Țuicani,
Asociația ”Suflet pentru Oameni” din Racovița, Spitalul orășenesc Găești
și Căminul de bătrâni din Pucioasa. De altfel, Eparhia noastră susține
de multă vreme aceste instituții filantropice. Darurile primite au
constat din: 80 de pungi cu dulciuri, 214 lenjerii, 64 pilote, 330 kg
detergent și 150 de pijamale. Aceste tip de activități vor continua în
zilele ce urmează și în parohiile din cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Cu mulţumiri,
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI.
Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.