TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic Social

Daniel Blaga îl taxează pe Corneliu Ștefan după absenţa de la şedinţa convocată de ministra Mediului privind criza apei în Dâmboviţa

Criza apei potabile care loveşte mai multe localităţi din judeţul Dâmboviţa continuă să scoată la iveală tensiuni majore între autorităţi. Deputatul Daniel Blaga a reacţionat ferm după ce preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a lipsit de la întâlnirea de urgenţă convocată la Ploieşti de ministra Mediului, Diana Buzoianu.

Blaga a subliniat că agresivitatea şi tonul conflictual au venit chiar din partea lui Corneliu Ştefan, care, în loc să ia atitudune pentru situaţia critică prin care trec dâmboviţenii, a preferat din nou să arunce vina în stânga şi-n dreapta. Parlamentarul aminteşte că o abordare similară a fost adoptată şi în cazul incendiului de la groapa de gunoi de la Aninoasa, când Consiliul Judeţean a dat vina pe oricine altcineva, cu toate că instituţia are atribuţii clare în gestionarea unor astfel de situaţii.

„Din punctul meu de vedere, agresivitatea am perceput-o la dumneavoastră. Cât despre generarea situației, urmând aceeași logică, adevărul este cam cum a fost în cazul incendiului de la groapa de gunoi de la Aninoasa: vina Consiliului Județean”, a transmis deputatul Daniel Blaga.

Parlamentarul a punctat că tocmai lipsa de reacţie a Consiliului Judeţean a făcut necesară convocarea şedinţei de către ministra Mediului, care a dorit să strângă la aceeaşi masă toate instituţiile cu atribuţii în rezolvarea crizei. „Este evident de ce a fost nevoie ca ministra să convoace întâlnirea. La fel de clar este cine a fost prezent și cine nu”, a afirmat Blaga, sugerând că absenţa lui Corneliu Ştefan reprezintă o sfidare la adresa oamenilor care au rămas fără apă.

În timp ce autorităţile centrale caută soluţii, dâmboviţenii continuă să se confrunte cu robinete goale, şi lipsa unor măsuri concrete din partea conducerii judeţului. Criticile deputatului Daniel Blaga vin într-un moment în care răbdarea cetăţenilor este pe final, iar aşteptările sunt ca autorităţile locale să îşi asume responsabilităţile, nu să le evite.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.