La alegerile din 9 iunie 2024, la nivelul județului Dâmbovița sunt organizate 89 de circumscripții electorale și 434 de secții de votare.
Peste 416 mii de alegători cu drept de vot sunt așteptați la urne, în cele 89 de localități, să își aleagă primarii, președintele consiliului județean, consilierii locali, cei județeni, dar și reprezentanții în Parlamentul European.
Patru candidaţi se află pe buletinele de vot pentru alegerile locale din 9 iunie pentru şefia Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi tot patru candidează la primăria localităţii reşedinţă de judeţ, Târgovişte.
Astfel, la preşedinţia Consiliului Județean Dâmboviţa candidează actualul preşedinte al consiliului, Corneliu Ştefan (PSD), secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Sorin Ion (PNL), avocatul Constantin-Ciprian Iacob (AUR) şi deputatul Gabriel Plăiaşu (Alianţa Electorală Dreapta Unită USR-PMP-Forţa Dreptei).
La Primăria Târgovişte candidaţii sunt: actualul primar Daniel Cristian Stan (PSD), deputatul Daniel Codruţ Blaga (ADU), inspectorul şcolar adjunct, Dan Alexandru Tică (PNL) şi Dorin Vasile Andreica (AUR), pensionar.
– Târgoviște – 65 de secții;
– Moreni – 20 de secții;
– Pucioasa – 13 secții;
– Găești – 11 secții;
– Titu– 7 secții;
– Răcari– 7 secții;
– Fieni- 6 secții.
Pentru alegerile locale au fost depuse:
– 583 – candidaturi la funcția de primar (90% bărbați și 10% femei);
– 4611– candidaturi pentru funcția de consilier local (72% bărbați și 28% femei);
– 201– candidaturi la funcția de consilier județean (73% bărbați și 27% femei);
– 4 candidaturi la funcția de președinte de consiliu județean.
Astăzi, 9 iunie, se aleg și reprezentanții României în Parlamentul European.
Votul se va desfășura în intervalul: 7:00-22:00.