27 aprilie 2024

Dâmboviţa – Toţi poliţiştii, cu ochii pe transportatori!

www.mariusbuga.ro_images_microbuzTransportul de persoane şi de marfă, în atenţia poliţiştilor

În perioada 15 – 21 februarie a.c., sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R, poliţiştii dâmboviţeni desfăşoară acţiunea „TRUCK&BUS”, pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane şi de mărfuri, în conformitate cu Planul de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

Acţiunea vizează prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi de mărfuri.

În prima zi de acţiune, poliţiştii dâmboviţeni au verificat peste 150 de autovehicule destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, precum şi cele destinate transportului de marfă, cu masa totală autorizată mai mare de 3,5 tone.

Ca urmare a neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 63 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 15 pentru neportul centurii de siguranţă.

21 de conducători auto au fost sancţionaţi ca urmare a neregulilor constatate în urma verificării documentelor, iar unul pentru neasigurarea corespunzătoare a încărcăturii transportate.

Ca măsură complementară, poliţiştii au dispus suspendarea dreptului de utilizare în cazul a două autovehicule, ca urmare a abaterilor constatate.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial