3 decembrie 2021

Dâmboviţa – Salariul brut, 1.824 de lei, iar cel net – 1.327 de lei

www.mariusbuga.ro_images_baniEfectivul salariaţilor şi câştigul salarial, din judeţul Dâmboviţa,

în luna aprilie 2014

Efectivul salariaţilor din judeţul Dâmboviţa la sfârşitul lunii aprilie 2014 a fost de 74284 persoane, în creştere cu 297 persoane faţă de luna martie 2014 şi cu 176 persoane faţă de luna corespunzătoare din anul 2013.

ştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Dâmboviţa, în luna aprilie 2014 a fost de 1824 lei, iar cel net de 1327 lei, în creştere cu 0,4% faţă de luna martie 2014 la câştigul salarial brut şi cu 0,8% la cel net.

Pe grupe mari de activităţi, nivelul câştigului salarial mediu nominal net în luna aprilie 2014 a crescut cu 1,7% în industrie şi construcţii şi cu 7,2% în agricultură, vânătoare şi servicii, dar a scăzut cu 0,5% în servicii.

În judeţul Dâmboviţa, câştigurile salariale s-au situat sub nivelul celor înregistrate pe total ţară cu 23,8%, la câştigul salarial mediu brut şi cu 23,5% la câştigul salarial mediu net.

Indicele câştigului salarial real pentru aprilie 2014, faţă de luna martie 2014, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Dâmboviţa a fost de 100,6%.

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii aprilie 2014, a fost de 14785 persoane (8756 bărbaţi şi 6029 femei), în scădere faţă de luna martie 2014 cu 1543 persoane, dar în creştere cu 295 persoane faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.

Rata şomajului înregistrat în luna aprilie 2014 a fost de 7,0% în raport cu populaţia activă civilă totală, situându-se peste media înregistrată la nivel naţional (5,%).

Rata şomajului pentru femei a fost cu 0,8 puncte procentuale mai mică decât cea înregistrată pentru bărbaţi (6,5%, faţă de 7,3%).

Din numărul total al şomerilor înregistraţi în luna aprilie 2014, 20,5% sunt şomeri indemnizaţi şi 79,5% şomeri neindemnizaţi. De asemenea, din numărul total de şomeri, 85,3% sunt muncitori, 11,7% persoane cu studii medii şi 3,0% persoane cu studii superioare.

sursa -DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ DÂMBOVIŢA

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial