28 aprilie 2024

Dâmboviţa – S-au pus cu drujbele pe păduri! Uite peste ce au dat poliţiştii

www.mariusbuga.ro_images_padure1Acţiuni ale poliţiştilor pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

În cursul lunii octombrie a.c., poliţiştii dâmboviţeni au organizat 90 de acţiuni  pentru depistarea şi sancţionarea ilegalităţilor din domeniul silviculturii.

Activităţile au constat în verificareacircuitului parcurs de la tăiere la prelucrarea şi comercializarea lemnului, fiind efectuate controale în teren, precum şi asupra tuturor documentelor existente.

Din numărul total al acţiunilor, 36 au fost efectuate în fondul forestier, 9 pe linia verificării provenienţei, legalităţii prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos şi 38 în ceea ce priveşte legalitatea transportului de material lemnos.

În cadrul acţiunilor, poliţiştii au verificat circa 230 de obiective, din care 7 au fost exploatări forestiere şi instalaţii de debitat material lemnos, iar 200 mijloace de transport.

În perioada de referinţă, poliţiştii au constatat 21 de infracţiuni la Legea 46/2008 privind Codul Silvic, din care 19 în mediul rural.

De asemenea, au fost aplicate  67 de sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 171/2010.

Ca şi măsura complementară, poliţiştii au dispus ridicarea în vederea confiscării a 35 mc material lemnos tăiat ilegal sau a cărui provenienţă nu a putut fi justificată.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial