Joi, 19 martie 2015, în prezenţa şi sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, s-a desfăşurat, în Sala de Festivităţi a Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgovişte, Consfătuirea Semestrială a Profesorilor de Religie din Judeţul Dâmboviţa.
În cuvântul Său, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat importanţa misionară deosebită a orei de religie, dar şi a profesorului de religie, pentru educaţia integrală a tinerei generaţii. Educaţia religioasă formează moral tânăra generaţie şi îi oferă elementele principale ale identităţii spirituale şi culturale fără de care nu poate înţelege istoria şi lumea în care trăieşte.
Înaltpreasfinţia Sa a reamintit faptul că slujirea misionară a profesorului de religie trebuie să fie fundamentată pe responsabilitate, buna pregătire teologică şi ştiinţifică, precum şi integritatea morală şi mărturia exemplului personal. Misiunea educaţională reprezintă o componentă esenţială a activităţii ecleziale în societatea noastră contemporană, contribuind decisiv la o educaţie deplină şi de calitate.
Cu acestă ocazie, Înaltpreasfinţia Sa a oferit premii celor 23 de elevi care au obţinut primele locuri la faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale de Religie, dintre care trei vor merge la faza naţională pentru şcoli generale şi licee ce va avea loc, la Piteşti, şi trei elevi la Târgovişte, la faza naţională pentru seminariile teologice.
În cadrul întrunirii, au fost prezentate noutăţile legislative şi metodico-profesionale, având loc dezbateri cu privire la unele probleme curente legate de buna desfăşurare a orei de religie în şcoală şi de colaborarea cu preoţii de la parohiile ce au şcolile în aria lor de jurisdicţie, având în vedere îmbunătăţirea continuă a calităţii actului educaţional la religie.