Dum. dec. 22nd, 2024

pompMESAJUL INSPECTORULUI ŞEF

al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa

cu ocazia sărbătoririi Zilei Pompierilor din România

  Aniversarea la 13 Septembrie a Zilei Pompierilor din România, readuce în memorie sacrificiul ostaşilor pompieri care, în urmă cu 166 de ani, pe 13 septembrie 1848, au scris o pagina de devotament şi demnitate naţională, în Bătălia din Dealul Spirii, unde Compania de Pompieri din Bucureşti condusă de bravul căpitan Pavel Zăgănescu a înfruntat cu eroism numeroasa armată otomană venită să înăbuşe revoluţia din Ţara Românească.

Curajul, profesionalismul, determinarea, demnitatea, promptitudinea şi nu în ultimul rând spiritul de sacrificiu sunt doar câteva dintre calităţile ce conturează profilul pompierilor români care, de-a lungul timpului, s-au remarcat prin participarea activă, la evenimente cruciale din istoria României (Războiul de Independenţă şi cele Două Războaie Mondiale), ca apărători şi salvatori ai vieţii oamenilor şi bunurilor materiale ale acestora.

Cu toate că la început pompierii au avut ca misiune exclusiv stingerea incendiilor, astăzi, pompierii români sunt constituiţi în servicii profesioniste, voluntare sau private pentru situaţii de urgenţă şi intervin la o gamă variată şi complexă de misiuni pentru apărarea vieţii, bunurilor şi mediului în situaţii de urgenţă;

Începând cu 15 decembrie 2004, prin reorganizarea Grupului de Pompieri ”Basarabi” Dâmbovița şi a Inspectoratului Judeţean pentru Protecţie Civilă s-a înfiinţat o nouă structură : Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţa “Basarab I” al judeţului Dâmboviţa.

În momentul de faţă, la 10 ani de la înfiinţare, instituţia pe care o reprezint  funcţionează ca o unitate modernă, flexibilă şi eficientă în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, capabilă să ofere un climat de încredere şi siguranţă cetăţenilor dâmboviţeni, asigurînd o intervenție rapidă și eficientă prin cele 11 subunități operative din judeţ. Este o instituţie încadrată cu profesionişti care se preocupă permanent de creşterea performanţelor, prin eficientizarea continuă a acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, în vederea asigurării unor servicii de cea mai bună calitate cetăţenilor afectaţi de consecinţele negative ale situaţiilor de urgenţă.

Doresc să pun un accent deosebit pe importanţa muncii depuse de toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în domeniul situaţiilor de urgenţă. Apreciez strădania lor de a obţine rezultate foarte bune şi capacitatea de a găsi soluţii la diversele situaţii cu care s-au confruntat pe timpul derulării misiunilor, chiar dacă baza materială nu se ridică la nivelul dorit.

La ceas aniversar, îmi doresc ca echipa pe care o reprezint să îşi păstreze entuziasmul şi dorinţa continuă de perfecţionare, să fie aşa cum a arătat-o întotdeauna în misiunile încredinţate, un exemplu de profesionalism, promptitudine şi dăruire şi întotdeauna să pună mai presus de orice viaţa lor şi a semenilor.

Conştientizăm cu toţi sprijinul acordat pentru îndeplinirea în bune condiţii a misiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă apărute la nivelul judeţului, prin relaţiile excelente de cooperare şi conlucrare cu Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, structurile M.A.I. şi M.Ap.N. din judeţ, serviciile descentralizate şi deconcentrate ce au atribuţii specifice privind siguranţa cetăţeanului, consiliile locale şi primăriile judeţului Dâmboviţa, Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa şi O.N.G.-urile, cărora le aduc mulţumiri şi îi asigur de o colaborare foarte bună şi în viitor.

De asemenea, ţin să aduc mulţumiri reprezentanţilor din mass-media pentru sprijinul acordat în popularizarea măsurilor de prevenire şi comportare a populaţiei în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, în efortul comun de formare a unui comportament preventiv al cetăţenilor, precum şi pentru modul obiectiv de realizare a transmisiunilor şi relatărilor de la locul evenimentelor.

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, adresez cele mai calde felicitări colegilor mei din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa, precum şi pompierilor din serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, urându-le tuturor multă sănătate, putere de muncă şi împliniri alături de familii şi cei dragi şi succes în îndeplinirea nobilei noastre misiuni.

„LA MULŢI ANI !”

                                                                       INSPECTOR ŞEF

Colonel Mirel PIETREANU

*  *  *

         Pe 13 Septembrie, de ziua lor, pompierii dâmboviţeni sărbătoresc aniversarea a 166 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi a Zilei Pompierilor din România.

         Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa organizează activităţi dedicate acestei zile, care se vor desfăşura după următorul program:

în perioada 11 – 13 septembrie 2014

         – în intervalul orar 10:00 – 14:00, în toate subunităţile Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Basarab I” Dâmboviţa (Detaşamentul Târgovişte, Garda Voineşti, Detaşamentul Pucioasa, Garda Fieni, Detaşamentul Moreni, Garda Corneşti, Detaşamentul Titu, Garda Răcari, Garda Potlogi, Detaşamentul Găeşti, Garda Vişina,), se va desfăşura „ZIUA PORŢILOR DESCHISE”, prilej cu care, îi invităm pe cetăţenii dâmboviţeni să viziteze aceste subunităţi de intervenţie, unde vor vedea tehnica şi echipamentele utilizate pentru diferite tipuri de intervenţie, exerciţii demonstrative din programul de pregătire al pompierilor militari, dar şi modul de alertare şi ieşire la intervenţie.

în ziua de sâmbătă – 13 septembrie 2014

 – în intervalul orar 10:00–11:00Moment festiv (ceremonial militar-religios, alocuţiuni ale inspectorului şef şi ale invitaţilor, defilarea trupelor) dedicat sărbătoririi a 166 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi a Zilei Pompierilor din România (Locul de desfăşurare: Piaţa “Mihai Viteazul” Târgovişte);

– în intervalul orar 11:00–12:00 – Vizitarea expoziţiei cu tehnică de intervenţie (Locul de desfăşurare: Piaţa “Mihai Viteazul” Târgovişte);

         – în intervalul orar 11:10–11:30 – Desfăşurarea unui exerciţiu complex de intervenţie pentru descarcerare şi prim-ajutor (Locul de desfăşurare: zona Piaţa Mihai Viteazul – B-dul Libertăţii);

în perioada 10 – 13 septembrie 2014

Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Basarab I” Dâmboviţa organizează puncte de informare preventivă, la sediul inspectoratului (11-13 septembrie 2014),  în Piaţa „Mihai Viteazul” din mun.Târgovişte (13 septembrie 2014) şi în centre comerciale din mun.Târgovişte (10-12 septembrie), ocazie cu care, cadrele inspecţiei vor desfăşura activităţi de informare preventivă a cetăţenilor privind riscurile generatoare ale unor situaţii de urgenţă, măsuri de prevenire a acestora şi reguli de comportare în momentul producerii unor situaţii de urgenţă, iar vizitatorii vor primi diverse materiale informative (broşuri/pliante/flyere).

Scopul tuturor acestor manifestări este ca populaţia, în a cărei slujbă suntem 24 de ore din 24, să fie mai aproape de noi, cunoscându-ne condiţiile în care lucrăm,   activităţile pe care le desfăşurăm în folosul comunităţii pentru apărarea şi salvarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor acestora şi a mediului şi să conştientizeze faptul că este mult mai uşor să prevină unele evenimente, decât să acţioneze pentru înlăturarea lor.

 

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE