Dum. dec. 22nd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_mascati3Acţiuni ale poliţiştilor dâmboviţeni pentru menţinerea unui climat de siguranţă civică

În perioada 28-31 iulie a.c., aproape 160 de poliţişti dâmboviţeni au acţionat suplimentar faţă de dispozitivele curente de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

 

Dintre aceştia, 124 au fost din cadrul structurilor de ordine publică şi poliţie rutieră şi 31 specializaţi în investigaţii criminale şi investigarea fraudelor, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

 

Poliţiştii au controlat peste 150 de societăţi comerciale şi autovehicule şi au efectuat 13 filtre.

 

În urma acţiunilor desfăşurate, au fost constatate 10 infracţiuni, din care 7 au fost în flagrant delict.

 

De comiterea infracţiunilor sunt bănuite 10 persoane, dintre care 8 au fost reţinute, iar 6 arestate preventiv.

 

Totodată, poliţiştii au aplicat 666 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la peste 77 400 de lei .

 

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 76 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 559 ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,  din care 154 pentru încălcarea regimului legal de viteză .

 

 

 

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 9 permise de conducere şi au retras 20 de certificate de înmatriculare.