7 mai 2024

Dâmboviţa – Poliţiştii, cu ochii pe şcoli şi grădiniţe!

www.mariusbuga.ro_images_elevirCOMUNICAT DE PRESĂ

Siguranţa elevilor, una dintre priorităţile poliţiei dâmboviţene

Având în vedere că se aproprie începutul noului an şcolar, la Centrul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au organizat o întâlnire cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii pe linia asigurării unui climat de ordine şi siguranţă civică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ.

 Au fost dezbătute aspecte prevăzute în Planul Teritorial de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă al elevilor şi personalului didactic şi pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile.

Şi anul acesta, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în responsabilitatea unui poliţist cu atribuţii pe linia monitorizării, în permanenţă, a evenimentelor din zonă şi prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

De asemenea, şcolile şi liceele din judeţ vor fi incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.

Astfel, patrule mixte, formate din efective de poliţie rutieră şi ordine publică vor fi prezente în zona de acces în unităţile de învăţământ, în intervalele orare în care se va efectua intrarea şi ieşirea de la cursuri.

La activităţile de asigurare şi menţinere a ordinii şi liniştii civice, poliţiştii vor fi sprijiniţi de jandarmi şi poliţişti locali.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial