mar. dec. 24th, 2024

amore5COMUNICAT DE PRESĂ

Peste 73 000 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de poliţiştii dâmboviţeni în primele şapte luni ale acestui an

În perioada ianuarie-iulie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au intervenit şi au aplicat 73 013 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 23 191 000 de lei.

Cele mai multe amenzi, 56 236, au fost aplicate participanţilor la trafic ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie.

Dintre acestea, 21 278 au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză, 9 701 pentru neportul centurii de siguranţă şi 418 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau vehiculelor.

11 870 de cetăţeni au fost sancţionaţi pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991.

De asemenea, au fost constatate şi 1 099 de contravenţii la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

În ceea ce priveşte paza bunurilor şi valorilor, în urma neregulilor descoperite pe această linie, poliţiştii au aplicat 189 de amenzi.

Ilegalităţi au fost depistate şi sancţionate şi în domeniul silvic, fiind aplicate 505 sancţiuni contravenţionale.

Poliţia dâmboviţeană recomandă cetăţenilor să adopte un comportament responsabil pentru a preîntâmpina evenimentele negative.