mie. dec. 25th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Pentru ca cetățenii să se poată bucura în siguranță de Sărbătoarea Crăciunului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi la datorie și vor acționa pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor care pot afecta liniştea comunității. Totodată, polițiștii vor fi pregătiți să intervină atunci când situația o va impune.

În perioada 25-26 decembrie a.c., peste 400 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor acționa pentru prevenirea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, pentru descurajarea unor fapte antisociale, pentru impunerea fermă a legii şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la săvârșirea unor fapte ilicite.

Peste 300 de polițiști sunt de la structurile de ordine publică, 70 sunt polițiști de la rutieră, iar ceilalți sunt de la celelalte structuri: investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de la acțiuni speciale și polițiști de la arme, explozivi și substanțe periculoase.

Pe parcursul acestor zile, polițiștii vor avea o prezență activă în stradă, mai ales în zonele aglomerate, pentru a preveni producerea unor incidente grave care ar putea afecta liniștea și siguranța cetățenilor.

Acțiunile vor fi desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, vizând și respectarea măsurilor impuse de autorități pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.

De asemenea, polițiștii de la rutieră vor acționa pentru fluidizarea circulației și prevenirea producerii unor evenimente rutiere nedorite, în acest sens fiind folosite, pentru descurajarea încălcării regulilor de circulație, aparate pentru supravegherea traficului rutier.

Polițiștii vor acorda o atenție sporită și verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea produselor alimentare, specifice acestei perioade, precum și a modului de comercializare și utilizare a articolelor pirotehnice.

Polițiștii din Dâmbovița le recomandă cetățenilor să adopte o conduită preventivă, să respecte normele de conviețuire socială și indicațiile polițiștilor aflați în teren.

Totodată polițiștii vă sfătuiesc ca și în aceste zile de sărbătoare să acordați atenție regulilor de protecție sanitară pentru a nu favoriza răspândirea virusului SARS-CoV-2.

În caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist, ori sunați la 112 – Apelul Unic de Urgență!