432 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 124.260 de lei, aplicate de poliţişti în urma intervenţiilor la apelurile 112
În perioada 01-30 august a.c., la Biroul Operaţional şi Apeluri de Urgenţă 112 Dâmboviţa au fost primite 3631 de apeluri, dintre care 1118 au necesitat intervenţia poliţiştilor. Celelalte apeluri au fost false sau au privit probleme din competenţa de soluţionare a altor instituţii.
Din totalul apelurilor preluate de poliţişti, 280 au provenit din mediul urban şi 838 din rural.
În ceea ce priveşte timpul de reacţie, în cazul a 1093 de apeluri, poliţiştii au intervenit în mai puţin de 10 min de la momentul sesizării.
Prin intermediul apelurilor 112 au fost sesizate 517 infracţiuni, dintre care 206 au fost loviri sau alte violenţe, 41 ameninţări şi 90 furturi.
Ca urmare a deplasării poliţiştilor la apelurile 112, au fost aplicate 432 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la 124.260 de lei, 78 dintre acestea fiind conform prevederilor O.U.G 34/2008 şi 339 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică.
Stimaţi cetăţeni,
Vă reamintim că numărul unic de apel 112 este număr telefonic gratuit, pus la dispoziţia cetăţeanului de către toţi operatorii de telefonie fixă sau mobilă, pentru situaţiile de urgenţă ce ameninţă siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor acestuia, siguranţa naţională şi alte cazuri prevăzute de lege.
Preluarea apelului se efectuează de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale care, în funcţie de specificul acestuia, îl redirecţionează către serviciile specializate de intervenţie, şi anume: ambulanţă, poliţie şi pompieri.
Dispeceratele de poliţie au capacitatea de a recepţiona toate apelurile primite, 24 ore pe zi, de a transmite în regim de urgenţă orice informaţie necesară activităţii de poliţie şi de a coordona toate activităţile din raza de competenţă a unităţii respective. Dacă evenimentul sesizat este de competenţa şi a altor servicii de intervenţie, ambulanţă sau pompieri, prin sistemul 112 apelul se preia concomitent şi de către acestea, în sistem de tip conferinţă, fără a fi nevoie de alte apeluri suplimentare.
Apelarea prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de urgenţă 112, trebuie făcută numai în cazuri de urgenţă care necesită intervenţia promptă a structurilor pentru soluţionarea acelui eveniment.
Aşadar, nu abuzaţi de acest număr de telefon fără a avea într-adevăr un motiv real sau o urgenţă.
Vă atragem atenţia că potrivit reglementărilor legale apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.